Ceea ce ne desparte
De ce „istoria lui Manolescu“ se măsoară înainte de a fi citită?
- 26-02-2009
- Nr. 463
-
Vasile ERNU
- OPINII
- 4 Comentarii
Dialogul epistolar între Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu, început acum ceva vreme în Suplimentul de cultură, continuă, într-o altă notă, în Observator cultural. Dragă Bogdan, După o lungă pauză, iată că revin. Unde rămăseserăm? De fapt, nu mai contează atît de mult, căci ne aflăm în proximitatea aceloraşi obsesii. Discutam cu un bun amic o poveste cu tîlc. Una cunoscută, dar rareori amintită. Povestea porneşte de la o observaţie simplă: literatura este singura artă cu o istorie atît de veche care nu a trecut prin schimbări radicale. Adică nu numai că un cititor de secolul XXI poate citi şi pricepe fără dificultate sensul unui Homer sau Dante, T.S. Eliot sau Brodsky, al Bibliei sau al lui Nabokov, dar şi aceşti autori s-ar putea citi între ei fără probleme. Sînt convins că şi Nabokov îl poate citi şi înţelege pe Dante, şi invers, fără impedimente majore. Homer ar putea „citi“ fără dificultate şi fără intermediari romane ca Doamna Bovary, Muntele vrăjit sau chiar Ulise. Trecînd peste elementele pur tehnice (limbă, alfabet, text scris etc.), literatura în înţelesul cel mai larg nu a suferit nici o schimbare esenţială şi radicală. Excepţie fac avangarda şi anumite curente experimentale, însă ele au fost […]
…sa va intreb care-or fi cartile-fundament, chiar daca sunt sigur ca apartin unor autori celebri, care au intors problema Pisoarului pe toate partile!
O fac in baza unor carti care au demonstrat deja acest lucru… „inversarea lecturii” e o chestiune de sens nu de „relativizare” sau „jugnire”…
Un istoric literar are doua posibilitati – fie trece in revista cat se poate mai mult din viata literelor din perioada de care se ocupa, fie analizeaza strict ceea ce i se pare mai important. Manolescu a vrut sa-l depaseasca pe maestrul tuturor istoricilor literari de dupa maestru -G.Calinescu. Nu a reusit pentru ca a inceput de unde a inceput si Calinescu si s-a oprit la zilele noastre pe care le percepe mai putin, fiind ocupat cu o mie de probleme.Are talentul de a face carti, dar adeseori este suparator de sententios, de parca el l-a creat pe Adam, primul scriitor de pe pamant.Sub acest aspect, Alex Stefanescu a fost mai indemanatec, a ales pe cine a crezut de cuviinta si a facut analize destul de exhaustive. Manolescu s-a asezat intre Alex si Marian Popa. A lasat pe dinafara sute de nume care meritau pomenite ca fiind `„ferment” ai literaturii, iar lista cu scriitorii de dictionar este penibila pentru cel care a intocmit-o, mai putin pentru cei indicati, multi dintre ei cu nimic inferiori scriitorilor portretizati in extenso. A scris corect despre Ornea, Mugur, Crohmalniceanu, deci i se iarta o parte din „poacate”. Sunt bucuros ca nu ma aflu pomenit pe nicaieri, spre deosebire de Marian Popa sau D.Micu, care m-au citat cu zgarcenia celor ce nu citesc despre ceea ce scriu. Oricum, bravo lui Manolescu, este cea mai buna istorie de dupa Calinescu, desi am adus unele critici asa cum am crezut de cuviinta.
Dvs il vedeti pe batranul Homer citind fara probleme \”Muntele Vrajit\” si \”Ulise\” (de ce nu si \”Orbitor\” sau \”Bagau\”, ca sa avem si noi falitii nostri, la concurentza cu ai altora)… in schimb ii contestatzi lui Leonardo sensibilitatea si intropatia necesara pentru a gusta \”Pisoarul \” lui Duchamp?..
Pe ce va bazatzi, vorba lui Marin Preda, cand faceti asemenea afirmatzii nedemonstrabile? Sa-i fi lipsit creatorului \”Cinei cea de Taina\”, al
\”Buneivestiri\” si al \”Monei Lisa\” capacitatea de viziune necesara pentru a intelege misterele transcendentale ale nemuritorului Pisoar, ridicat la rangul de paradigma a absolutului laic si a libertatii iconoclaste de creatie non-academica? Opinia aceasta sceptic-relativista mi se pare deopotriva jignitoare atat pentru memoria artistului remarcabil in stilul lui clasicizant care a fost da Vinci, cat si pentru geniul deschizator de insufletitoare perspective in materie de transfigurare si excretie al marelui Duchamp.