CEEA CE NE DESPARTE. Brodsky despre raiul lui Platonov

Dragă Bogdan, În ce-l priveşte pe Grossman, sînt de partea ta. Însă e foarte greu să judeci. Am o vagă impresie că în „opera“ lui Stalin pînă şi suferinţa e controlată şi gestionată într-un mod aparte. Cum zic ruşii: „nu le este dată tuturor“. Te-am citit cu atenţie şi cred că direcţia ta de chestionare a distopiei ruse este corectă. Şi dacă tot sînt un „maestru“ al deturnărilor, o să mă folosesc şi de data asta de „slăbiciunea“ ta. Mi-ai amintit de Mandelştam. Zilele trecute, am dat peste un filmuleţ în care Brodsky recita din Mandelştam şi Ahmatova. Brodsky nu recită, face un soi de incantaţii. Printre versuri, mai spunea una-alta. Una dintre tezele lui suna cam aşa: după Revoluţia din Octombrie, mai toţi scriitorii ruşi şi-au pierdut capul, mai puţin două femei, Ana Ahmatova şi Nadejda Mandelştam. Pe lîngă aceste două scriitoare, a mai fost un scriitor care nu şi-a „pierdut capul“. E vorba de Platonov. Mi-am reamintit textul lui Brodsky despre Platonov, pe care-l descoperisem, întîmplător, acum cîteva luni, şi m-am gîndit că ar fi bine să ţi-l prezint. Textul este scris în 1973, ca postfaţă la romanul Fundaţia, apărut la o editură occidentală. În discuţia noastră, acest […]