Ceea ce ne desparte. De la escrocul estetic la cel politic

  • Recomandă articolul
Dragă Bogdan, Am revenit, cumva, de unde am pornit. Însă, dacă asta ne ajută să recitim, să ne schimbăm sau să ne revizuim anumite opinii, înseamnă, de fapt, că acest „nou început“ e un soi de next level al jocului. Tu începi să fii mult mai îngăduitor cu Dostoievski, ba chiar „insinuezi“ o apropiere între acesta şi duşmanul lui de moarte, Nabokov. Eu mă apropii „periculos“ de mult de Tolstoi, depăşind cu greu prejudecăţile şcolare, şi am tot mai multe semne de întrebare faţă de tezele teoretice ale lui Nabokov. Aştept continuarea „loviturii de graţie“ pe care simt că o pui la cale. Pentru mine, Nabokov nu vine direct pe filiera Gogol-Bulgakov şi cu atît mai puţin pe cea a lui Tolstoi. Ca să repet simplist ceea ce am mai spus: prima filieră priveşte literatura ca formă de critică socială, literatura/gen literar ca „viaţă şi destin“, a doua – ca „marea literatură“ axată pe metafizică. Însă, oricît l-ar iubi Nabokov pe Gogol, el nu e un descendent direct al acestuia, aşa cum poate fi considerat Bulgakov, de exemplu. Nabokov se înscrie în linia aceea foarte firavă a literaturii ruse care a dat, totuşi, opere extraordinare, formate din scriitori pentru care […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }