Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Centenar Albert Camus
Pe data de 7 noiembrie, lumea literară franceză sărbătoreşte centenarul naşterii lui Albert Camus
- 05-11-2013
- Nr. 697
-
Dan BURCEA
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 1 Comentarii
Scrierile sale constituie o parte majoră a literaturii universale. Rîndurile de mai jos, fragmente din discursul de la Stockholm din 1957, rostit cu ocazia primirii Premiului Nobel de Literatură (motivaţia juriului: „pentru importanta lui creaţie literară care, cu o lucidă stăruinţă, aruncă o lumină asupra problemelor conştiinţei umane din vremea noastră“), dovedesc importanţa şi actualitatea gîndirii camusiene: „Arta nu este în ochii mei o bucurie solitară. Ea este un mijloc de a emoţiona un mare număr de oameni, oferindu-le o imagine privilegiată a bucuriilor şi suferinţelor comune. Totodată rolul scriitorului nu poate fi separat de obligaţiile dificile. Prin definiţie, el nu se poate pune astăzi în slujba celor care fac istoria: el slujeşte pe cei care îi suportă consecinţele. Sau, dacă nu, rămâne singur şi fără arta sa. Fiecare generaţie, fără îndoială, se simte chemată să schimbe lumea. A mea ştie, totuşi, că nu o va chimba. Dar misiunea ei este, poate, mai mare. Aceasta constă în a împiedica disoluţia umanităţii.. Moştenind o istorie coruptă în care se amestecă revoluţiile eşuate, tehnologiile devenite iraţionale, dumnezeii morţi şi ideologiile epuizate, în care puteri mediocre pot astăzi sa distrugă totul, dar nu mai ştiu să convingă, în care inteligenţa […]
E vorba de un episodic, dar emblematic personaj al lui Albert Camus, din „Ciuma”, anume Joseph Grand. Biet conţopist municipal, ducând o existenţă cenuşie şi rutinieră de holtei, acest mic Grand are un mare vis: scrierea unui roman de geniu, după a cărui lectură editoru-i să exclame entuziast, în plen: „Domnilor, jos pălăria!” De obârşie din Montélimar, el amestecă provincialismele hilare cu cele mai stereotipe expresii răsuflate: „o vreme de vis”, „un ecleraj feeric”, – ceea ce caută mereu, ca orice autentic scriitor, fiind cuvântul potrivit. Negăsindu-l, Joseph Grand o tot ia da capo, după canonul lui Sisif, – astfel că romanu-i se compune dintr-o unică frază incipientă, şi anume: „Par une belle matinée du mois de mai, une élégante amazone parcourait, sur une superbe jument alezane, les allées fleuries du Bois de Boulogne.” (Remaniabilă la infinit, într-o versiune, alta, fraza are parte de câteva imperceptibile modificări: „svelte [amazone]” în loc de „élégante” sau „matinée de mai” în loc de „matinée du mois de mai”.) – Cu oleacă de imaginaţie te-ai putea crede-n Marcel Proust, atunci când Odette e salutată, pe una din aleile din Bois, de către prinţul de Sagan, – cu deosebirea că acesta e călăreţul, iar nu ea… În două cuvinte: un compars grandios!