CENTENAR CORNELIU COPOSU. „Voinţa mea a fost mai puternică decît brutalitatea lor“

Un sfert de veac, cît a petrecut într-o libertate condiţionată, adică simţind permanent pericolul unei arestări imi­nente, Corneliu Coposu a dus, s-ar zice, viaţa unui român obişnuit. Destinul de om obişnuit al României socialiste, condamnat de o dictatură de dezvoltare să suporte măsurile de severă austeritate, era agravat însă şi de cel de „fost“. Faptul de a fi executat aproape optsprezece ani de severă detenţie nu era compensat prin nici un fel de măsuri reparatorii, cum se întîmpla cu victimele stalinismului în ţara care fusese modelul represiunilor de la noi, ci era urmat de o libertate controlată, presupunînd o persecuţie permanentă, menită să surpe ceea ce mai rămăsese vertical din demnitatea unui om trecut prin purgatoriul închisorilor. Atît de inumană era puşcăria comunistă, încît un înalt magistrat, trecut cu arme și bagaje în tabăra noilor stăpîni, mărturisea în intimitate, cînd opinia publică încă mai credea în iminenţa dezrobirii României prin intervenţia Aliaţilor, că preferă să rişte să plătească trădarea sa cu „zece ani de pușşcărie la americani, decît (cu) zece zile de închisoare la comunişti!“.   Atît de dure au fost condiţiile de detenţie la care a fost supus Corneliu Coposu, încît, întrebîndu-l dacă în închisoare a ştiut de moartea […]