Cerul de la gura gropii tale

Poezia utilizată/ Ca un tratat de anatomie Gheorghe Crăciun, Trupul ştie mai mult   Ion Zubaşcu nu este un poet „confirmat“. El însuşi recunoaşte, la un moment dat, înOmul disponibil (Editura Brumar, 2009), că nu şi-a găsit cuvintele, după treizeci de ani de scris (debutul său se produce în 1982) şi şase cărţi. Abia acum, cînd moartea îl pîndeşte la modul cel mai concret cu putinţă, cuvintele au început să vină la el, ca nişte animale îmblînzite.   Ion ZUBAŞCU, Moarte de om. O poveste de viaţă, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010, 96 p.   Sînt oameni care îşi ascund suferinţele, cărora le este ruşine de trupul trădător, de visceralitatea lor neliteraturizabilă, oameni care se simt descoperiţi în faţa celorlalţi atunci cînd sînt bolnavi sau muribunzi şi, din contră, oameni pentru care apropierea morţii funcţionează ca un declic în propria fiinţă, dezvăluindu-i exploziv în faţa lor înşişi şi în faţa lumii, în toată goliciunea lor, cu o forţă care le lipsise înainte. Sînt poate oamenii „ne-confirmaţi“ în faţa lumii şi în faţa lor, oamenii pe care viaţa i-a purtat departe de ei înşişi, iar moartea i-a readus la mal. Oamenii care scriu cele mai bune cărţi ale lor cînd ştiu că […]