Cerul Parisului şi apa Egeei

După trei decenii de panoptic evolutiv, pînzele lui Maurice Mircea Novac (n. 1954) se depliază ca aripa viscontiană a picturii figurative româneşti. Prima personală bucureşteană, în 1989, îl face închizătorul de pluton al generaţiei ’80 (bizantinism&expresionism). Apoi, pe valul care a permeabilizat graniţele Estului, Mircea europenizat îşi adaugă, asemenea unui omagiu adus glasiului de muzeu olandez, prenumele de Maurice. Între 1992-1995, itinerează expoziţii în galerii sud- şi nord-americane dinspre Ţările de Jos, unde a activat un deceniu. După anul 2000, a pregătit cu tact neostentativ două expoziţii muzeale în Craiova natală (2007) şi la Muzeul Cotroceni (2009). Expune acum, din 2 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, 11 pînze lent elaborate sub semnul „Solitudinii“, după şederi estivale în lumina mediteraneeană şi după reveniri familiare în Île-de-France.   Care este pariul laboratorului pictural la Novac? Un decupaj abrupt preluat din priza fotografică a unui motiv trăit senzorial de autor este retopit pictural. Concretul cotidian al unei imagini este derealizat prin bo-găţia de analiză cromatică pe trasee descriptive. De pildă, imprimeul înflorat al unei rochii de vară devine congruent cu claritatea pietrelor de rîu sau cu a cochiliilor colorate, la traversarea personajului „Ioana“ prin apa limpede. Clarobscurul blînd, de griuri […]