Cervantes, Avellaneda şi adevărul ficţiunii

În Capitolul 59 al volumului al doilea din romanul Don Quijote al lui Miguel de Cervantes, protagonistul, Don Quijote, însoţit de scutierul său, Sancho Panza, aude conversaţia purtată între Don Jerónimo şi Don Diego, care, poposind la un han, îşi propun să citească încă un fragment din A doua parte a aventurilor lui Don Quijote de la Mancha. Interesul lui Don Quijote, aflat chiar în camera vecină, este stîrnit pe dată, dar, mai mult decît atît, cavalerul rătăcitor se simte de-a dreptul obligat să reacţioneze în momentul în care află, din lectura celor doi, cum că, în respectiva parte a doua, Don Quijote n-ar mai fi îndrăgostit de Dulcineea del Toboso. Prin urmare, el se va prezenta pe dată în faţa lui Jerónimo şi Diego şi le va spune cu toată seriozitatea că el şi nimeni altul este adevăratul Don Quijote, la fel de îndrăgostit ca întotdeauna de aleasa inimii sale, frumoasa, dulcea şi unica Dulcineea. Cei doi, deşi uimiţi la început, se declară convinşi că interlocutorul lor este într-adevăr autentic şi că, deci, cartea pe care o citeau nu este altceva decît o falsă continuare a aventurilor lui Don Quijote; evident, un Don Quijote fals. Felul în care Cervantes […]