Charlie Hebdo: blasfemia necredincioşilor faţă în faţă cu „blasfemiile“ credincioşilor

Să pui în discuţie libertatea de exprimare a caricaturiştilor de la Charlie Hebdo, în conexiune cu evenimentele sîngeroase de la Paris, este cel puţin nepotrivit. Aducerea aminte într-un astfel de context a banalului: „libertatea de exprimare nu e absolută“ are aceeaşi natură cu invocarea notelor la şcoală (probabil, nu maxime), a eventualelor întîrzieri la plata impozitului ori a aventurilor adulterine ale victimelor. Nici teroriştii nu au invocat libertatea de exprimare, ci blasfemia. Pe terorişti nu-i interesează libertatea de exprimare, dar nici cea de religie. Dacă ar fi altfel, nu ar fi distrus statuile lui Buddha, biserici creştine, artefactele unor triburi. Blasfemia care i-a mîniat pe terorişti a fost prezentarea caricaturizată a profetului Mahomed. Noi traducem evenimentele din Paris în termenii tensiunii dintre exprimare şi religie, dar aceasta este abordarea noastră. În paradigma standard a drepturilor omului, termenii „credinţă“ şi „religie“ au un sens foarte larg. Privesc religiile tradiţionale, religiile şi credinţele cu caracteristici instituţionale, practici analoage celor ale religiilor tradiţionale. Libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie protejează în aceeaşi măsură ataşamentele teiste, nonteiste şi ateiste şi dreptul de a nu profesa vreo credinţă (1.) Este ideea fundamentală a libertăţii de religie.   Ca urmare, respectarea libertăţii „credinţelor“ unui ateu are […]