Chestionar pentru ArtistNe(s)t

  • Recomandă articolul
În paralel cu evaluările pe criterii ştiinţifice derulate în timpul întîlnirii ArtistNe(s)t de la Bacău, revista Observatorul cultural a propus un set de şapte întrebări care să reflecte, din mai multe perspective, modul în care persoane şi instituţii implicate în acest program s-au raportat la obiectivele sale majore.   1. Ce înseamnă ArtistNe(s)t pentru dumneavoastră? 2. Consideraţi că formula existentă, pe centre de rezidenţă dedicate cîte unui domeniu artistic, este cea mai potrivită? 3. În ce mod activitatea dvs. a interferat cu comunitatea locală? 4. Consideraţi că există efecte pe termen lung ale rezidenţelor artistice? Care ar fi acestea? 5. Sînt centrele de rezidenţă un creuzet al comunicării interculturale? 6. Cum vedeţi viitorul rezidenţelor artistice în Centrele Culturale din România? 7. Final deschis… Noi ne oprim aici cu întrebările, dar aşteptăm completări.   Gabriel Brojboiu, artist plastic, director Fundaţia Menthor, Constanţa   1. ArtistNe(s)t a avut o particularitate pentru noi; s-a pliat pe un demers local ce a adus alături de artiştii constănţeni creatori de marcă din alte oraşe. 2. În această abordare, există avantajul de a oferi o expertiză organizatorică specializată. Ar fi însă interesant ca artişti din cîmpuri diferite să poată intra în relaţie, fapt care ar putea dinamiza […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }