Chestiunea MNAR: petiția online, scrisorile deschise și situația din teren

Domnul Călin Stegerean, fostul director general al Muzeului Național de Artă al României, a publicat pe 31 iulie a.c. o scrisoare deschisă. A doua, după cea din 19 iunie, care începea abrupt cu o afirmație interpretabilă („Stimate domnule ministru […] subiectul întrevederii era legat de rezultatul evaluării manageriale pentru perioada iunie-decembrie 2016“). Cea din 31 iulie avea drept pretext o petiție online, publicată la 9 iulie a.c. – înaintea celei de-a doua evaluări a activității sale în calitate de manager al MNAR – și semnată pînă acum de peste 300 de persoane. Firește, am citit textul petiției și am parcurs lista de semnături. Din punctul meu de vedere, după cum rezultă, de altfel, și din unele comentarii, acolo se regăsesc, în covîrșitoare majoritate, persoane care fie nu cunosc, fie nu au fost vreodată interesate de situația reală a MNAR, fie și-au manifestat adeziunea din parti-pris-uri strict personale. Două-trei nume (mari) mi-au produs o cruntă decepție, pentru că au acceptat să gireze cu propria reputație o cauză pe care o cunosc prea puțin sau deloc. Nu este reprezentat în schimb – cu o excepție tardivă – colectivul MNAR, care ar fi trebuit să fie direct interesat de susținerea instituției. Or această absență masivă ar trebui, cred, să-i pună pe gînduri pe semnatari.

Petiția adresată Ministerului Culturii

Petiția – vînturată pe alocuri în presa on-line în numele muzeografilor (?!?) – a fost compusă de cineva oarecare, însăilînd cu iscusință o realitate alternativă și încercînd o presiune mediatică asupra ministrului Culturii, cu scopul de a-l determina să nu respecte procedurile legale. Dintru început, țin să remarc titlul insidios – „Susținem Muzeul Național de Artă al României“ –, care deghizează într-o cauză nobilă intenția vădită a susținerii unei persoane. În esență, se sugerează că nu este cazul ca Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) să mai piardă timpul cu fleacuri precum evaluarea managerului MNAR: „Muzeul Național de Artă al României nu are timp de astfel de incoerențe, de incertitudini și de blocaje impuse din afara lui“ și că, în eventualitatea în care, totuși, evaluarea ar avea loc, trebuie musai să-l (re)valideze, altminteri MNAR se va duce de rîpă.

O altă idee cardinală a petiției, reluată abil în textul intitulat „Întoarcerea strigoiului“, este aceea că misiunea MNAR, pusă în practică cu osîrdie de domnul Stegerean, ar fi fost stabilită cu ocazia unei dezbateri publice organizate în seara zilei de 30 iulie 2016, sub titlul „Ce vrem să fie MNAR?“. Pentru revenirea la realitate: acel colocviu, desfășurat în curtea de onoare a MNAR, s-a purtat între un grup de oameni care – exceptîndu-l pe domnul Stegerean – nu aveau, totuși, suficientă experiență muzeală (Sorin Alexandrescu, Magda Cârneci, Petru Lucaci, Jan de Maere, Carmen Mușat) și un public de circa 30 de persoane. Este de domeniul evidenței că o asemenea discuție ar fi trebuit să fie purtată, în mod serios, în primul rînd cu specialiști din branșă. Am oarece dubii, pe de altă parte, că audiența acelui eveniment era mandatara „publicului MNAR“ și că, în principiu, strategia unui muzeu, în general, trebuie să fie dictată, democratic, în piața publică. A treia idee principală formulată atît în petiție, cît și în „Întoarcerea strigoiului“ este că MNAR iese finalmente din hibernare, că are, în sfîrșit, mari angajamente cu muzee importante precum Luvru și Centrul Pompidou.

În sfîrșit, toate textele de susținere (inclusiv scrisorile deschise adresate de domnul Stegerean) apasă pe rolul artei contemporane în strategia MNAR, care trebuie să fie cît mai substanțial – chiar dacă și înainte mai fuseseră organizate expoziții de artă contemporană –, insinuîndu-se că expunerea artei contemporane echivalează cu deschiderea către public. Din punctul meu de vedere, nu prezen­ța artei contemporane în sine este o problemă, ci calitatea ei și raportarea la patrimoniul MNAR. Spre exemplu, între expozițiile de artă contemporană organizate în mandatul domnului Stegerean, două au fost submediocre (TransMutații, în octombrie 2016, respectiv expoziția UAP din ianuarie 2017), iar o alta – Noul romantism negru – este o expoziție de grup oarecare a unor tineri artiști, cum se numără cu zecile la Berlin sau în alte capitale importante, vîndută de domnul Stegerean drept „Blockbuster“.

Din punctul meu de vedere, problema reală, dincolo de respectarea anumitor standarde de calitate, este dozajul dintre expunerea artei contemporane (din exteriorul MNAR) și valorificarea propriului patrimoniu, care ar trebui să fie principala misiune a MNAR, după, evident, cea de conservare. Nu în ultimul rînd, cred că ar trebui să fie luată în discuție și interferența dintre statutul și misiunea asumate de două muzee naționale distincte – MNAR și MNAC – dintre care al doilea are în mod explicit ca obiect arta contemporană, cu atît mai mult cu cît nu există în organigrama MNAR un departament de artă contemporană.

Cele două evaluări

În cele două scrisori deschise, domnul Stegerean contestă comisiile care l-au evaluat, lăsînd să se înțeleagă sau pretinzînd de-a dreptul că nu au această competență filologii, militarii, teologii sau criticii de artă, deși obiectul evaluării îl face activitatea de manager, în aceeași calitate aflîndu-se evaluatorii înșiși. E adevărat, lumea instituțional-culturală de la noi nu este perfectă; se regăsesc în funcții de conducere ale unor instituții muzeale tot felul de profesiuni – bunăoară, cea de grafician.

Pe de altă parte, înclin să cred că, și în situația în care un juriu compus din managerii muzeelor Luvru, Uffizi și Metropolitan i-ar fi acordat domnului Stegerean un calificativ insuficient, tot ar fi rămas loc de comentarii. Ar fi de remarcat, totuși, că evaluarea domnului Stegerean comportă cîteva variabile (doi miniștri și două comisii diferite) și o constantă (raportul de management publicat pe site-ul MCIN). În ambele reprize, notele au fost apropiate – 6,25, respectiv 6,40 –, reflectînd un oarece regres față de media 7,59 cu care cîștigase concursul în mai 2016. Și totuși, domnul Stegerean nu acceptă evidența și face atmosferă, invocînd obscure mașinațiuni („presiuni în raport cu anumite relații clientelare“ – 19 iunie), precum și atentate la cultura națională („aprobarea rezultatului evaluării […] va bloca o serie de proiecte expoziționale în țară și străinătate aflate în derulare“, în scrisoarea din 19 iunie), argument penibil, reluat de asemenea în textul „Întoarcerea strigoiului“: „evaluarea sa ar fi trebuit să includă și evaluarea consecințelor blocării proiectelor pe care muzeul le dezvoltă acum, în cazul întreruperii mandatului său“.

În ambele scrisori, domnul Stegerean invocă viitoare și mărețe realizări, uitînd oportun că în chestiune era evaluarea activității sale din trecutul recent. De asemenea, în apărarea sa, invocă „miile de opere de artă contemporană din patrimoniul MNAR“, ignorînd iarăși oportun zecile de mii de opere de artă europeană și orientală sau de artă românească veche și modernă, care, de fapt, configurează statutul MNAR ca muzeu național, cu acoperire generală, reprezentativ în primul rînd pentru fenomenul colecționismului autohton, și abia apoi pentru producția artistică din anii 1950-`80 (artă contemporană?), canalizată, în urma unor expoziții de grup sau personale, către depozitele MNAR.

În situația actuală, în care se face mare tapaj pe evaluarea domnului Stegerean, efectiv nu înțeleg de ce ar fi mai credibilă ipoteza unei lucrături (trans)ministeriale decît cea, banală, a crasei incompetențe manageriale. Mă voi referi la ea, pe larg, în cele ce urmează. Pentru moment, observ că tevatura creată în jurul MNAR nu este doar grotesc-ridicolă, ci mai cu seamă – și precumpănitor – interesat-contrafăcută. Eu nu știu cu ce voci de sirenă au fost seduși semnatarii petiției și mai ales (unul dintre) autorii „Întoarcerii strigoiului“, „marile personalități“ care s-au raliat cauzei domnului Stegerean. Admit totuși că este un interesant fenomen de contagiune în masă, deși colectivul MNAR a trăit cu totul altceva de-a lungul ultimului an, într-o istovitoare atmosferă de improvizație administrativă, opacitate decizională și tensiune psihică.

„Hibernare-dezgheț“

Înainte de a dezvolta aceste trei „capitole“ ale activității manageriale a domnului Ste­gerean și pentru că se insinuează că abia din iunie 2016 a început la MNAR era marilor angajamente și fapte culturale, aș vrea să abordez, rapid, chestiunea „hibernare-dezgheț”. Pentru memoria moleștită a publicului, țin să reamintesc că, înainte de apariția „providen­țială“ a domnului Stegerean, s-a mai făcut totuși, cîte ceva la MNAR.

Bunăoară, din 1996 și pînă încoace, au fost consolidate și renovate clădirile de patrimoniu (Palatul Regal – grav avariat în decembrie 1989, Palatul Romanit-MCA, Muzeul „H.K. Zambaccian“ și casa Melik – Muzeul „Theodor Pallady“), au fost organizate și deschise galeriile permanente (cea de artă europeană în două reprize), expunerea de la Muzeul Colecțiilor de Artă și de la muzeul „H.K. Zambaccian“ (ambele în două reprize), au fost restaurate Sala Tronului și pavajul de patrimoniu al curții de onoare a Palatului Regal și au fost configurate, cu mari eforturi pentru atragerea fondurilor, Galeriile de Artă Decorativă și de Artă Orientală; de mai bine de un an, foarte aproape de finalizare, ele au fost aproape abandonate (e de menționat, totuși, agitația domnului Stegerean, nu lipsită de emoții administrative, de a achiziționa „Casa de Ceai“ pentru zona dedicată Japoniei).

Expoziții și programe educative

De asemenea, din 2000 încoace, au fost deschise mari expoziții, unele cu scenografii spectaculoase și contractate cu parteneriate străine: Suprarealismul belgian, De la Moore la Hirst, Umbre și lumini, Antoine Bourdelle, Napoleon III (în colaborare cu Réunion des Musées Nationaux, la București și Compiègne), Abstracționismul italian, Linia și culoarea (de­sene de Renaștere de la Luvru), Dracula. Voievod și Vampir (în parteneriat cu Kunsthistorisches Museum din Viena), Călătorie în Bretania (București și Quimper), Modernismul în Balcani (București, Sofia și Atena), Out of Britain (artă contemporană britanică) și altele, cărora li se adaugă numeroase expoziții, organizate la standarde mult superioare altor muzee autohtone, ce valorificau patrimoniul MNAR: Grigorescu, pictor al naturii, Destine la răscruce, Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeșului, Mitul național, Ars amandi, Egal! Artă și feminism în România modernă, expoziții de artă japoneză, chineză și islamică, expoziții de grafică autohtonă și europeană și multe altele, mai vechi sau mai noi. Înaintea erei Stegerean, deși susținătorii săi par să fi uitat sau să nu fie interesați, MNAR oferea publicului – cu perioada de apogeu în 2005‑2010 – o gamă vastă de programe educative, pentru toate categoriile de public, începînd de la vîrsta de trei ani (programe pentru grădinițe și școli, programe pentru familii, programe speciale etc.) și pînă la publicul adult (trei categorii de programe – conferințe, ghidaje și prezentări individuale de opere de artă). Fără a mai pune la socoteală atelierul ludic Pasărea ascunsă în piatră, astăzi dislocat și abandonat în rotonda corpului Auditorium. Acest atelier ludic – trebuie spus – a fost preluat în noiembrie 2007 de la Centrul Georges Pompidou, pe termen nelimintat, dar cu condiția să fie activ. Din ce știu, potrivit unei clauze contractuale, disfuncționalizarea lui (ceea ce se petrece deja de mai multe luni; a fost eliminat pînă și banner-ul care îl semnala pe fațada dinspre Știrbei) ar obliga MNAR să expedieze atelierul, pe cheltuială proprie, către o altă destinație.

Spre comparație, invit orice persoană de bună credință să evalueze oferta educațională din mandatul domnului Stegerean (nu includ aici conferințele, evident bine-venite, ținute de varii personalități). Cvasiabsența ei are o dezlegare simplă: domnul Stegerean, manager preocupat de bună seamă de deschiderea MNAR către public, a distrus Secția Educație, Comunicare, Proiecte culturale, provocînd demisia a șapte din cele zece persoane care func­ționau acolo la sosirea lui (a opta, doamna Codruța Cruceanu, a fost concediată cu două zile înainte de propria demitere; Finis coronat opus). Ulterior, în două reprize, au fost angajate alte patru persoane (evident, fără experien­ța și eficacitatea celor împinse la demisie), însă vreme de mai multe luni, MNAR a funcționat fără specialiști în comunicare, în pură improvizație.

Managementul domnului Stegerean și relația cu angajații MNAR

Domnul Stegerean a preluat funcția de director general al MNAR la 24 iunie 2016. Trebuie spus apăsat că domnul Stegerean a fost cîștigătorul unui concurs de împrejurări, beneficiind de infama diabolizare a doamnei Roxana Theodorescu (în simetrie inversă, azi, cu nejustificata eroizare a lui) și de prezența în comisia de concurs a doi foști colaboratori de la Muzeul de Artă din Cluj, reîntîlniți azi – curator și artist – într-una dintre expozițiile de la MNAR. Din păcate, domnul Stegerean și-a bătut pur și simplu joc de șansa extraordinară cu care a pornit și a reușit între timp, cu o stranie apetență și sistemă, să-și ostilizeze covîrșitoarea majoritate a angajaților MNAR, acoperind riguros toate categoriile de personal, de la cei doi directori adjuncți și pînă la sindicat și personalul din supraveghere, dar mai ales (și mai grav!), aproape toți angajații de strictă specialitate – muzeografi, restauratori, conservatori, tehnicieni etc.

Cum anume? Prin stilul de management în administrația curentă, pe de o parte, și prin relaționarea instituțională, profesională, umană, pe de altă parte. Spre exemplu, domnul Stegerean excelează în tergiversări și amînări indefinite, care uneori au adus MNAR în situații penibile, precum amenzile încasate în 17 și 19 mai, de la ISU și de la DGPMB, sau nefunc­ționarea lifturilor, în cîteva zile cu program de vizitare, către sfîrșitul lunii martie (neasigurarea mentenanței). Dar domnul Stegerean excelează și în opacitate decizională, în proliferarea inutilă și haotică a hîrtiilor de uz intern, în emiterea de note de serviciu bizare și în măsuri represive (spre exemplu, obligația prin notă de serviciu de a face public de figurație, respectiv justificarea în scris a absenței, după caz) sau, deloc în ultimul rînd, în luarea unor decizii discreționare și chiar abuzive, precum cercetarea disciplinară a directorilor adjuncți pentru delict de opinie. În planul relaționării cu sub­ordonații, domnul Stegerean dispune de multiple și exersate mijloace, de la eschivă în deriziune la insinuare sulfuroasă, de la vociferare ignobilă la insultă, de la mîrlănie agresivă la amenințare mai mult sau mai puțin voalată. Eu însumi, alături de mulți alți colegi, am fost trecut cu prisosință prin aceste tratamente.

În acest punct, mi se pare oportun să includ un comentariu de pe site-ul Observator cultural, semnat de Ioan Mihai, întrucît redă cu o remarcabilă acuratețe atmosfera instaurată în MNAR în mandatul domnului Stegerean: „Am colaborat într-un proiect cu domnul Călin Stegerean și vă asigur că am avut ocazia să intru în atmosfera și ambianța Muzeului de Artă din Cluj. Toți angajații Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, dacă sînt întrebați, vor susține că în muzeul lor domnea teroarea, frica de conducător, că erau amenințați în fel și chip, că era o prăpastie enormă între ei și directorul lor, un fel de dictatură! Am cunoscut doamne muzeografe și conservatoare în pragul depresiei, în care au fost aduse de dl director, am cunoscut specialiști, vechi angajați ai muzeului care nu au mai putut suporta atmosfera de teroare și au cerut transferul (cazul domnului fotograf al muzeului, care a plecat la Academia de Arte – se poate verifica!). Dl Stegerean are un temperament coleric, răzbunător, și nu este de mirare că deja amenință vechii angajați ai Muzeului Național de Artă, renumiți specialiști, cu concedierea sau cu cercetarea disciplinară! Este un lucru care era o practică frecventă la Muzeul de la Cluj, cu aceeași rețetă aplicabilă la MNAR!“.

Cîteva exemple: Cumințenia Pămîntului, Sala Brâncuși

În privința prestației administrative a domnului Stegerean, spațiul acestui articol nu-mi îngăduie mai mult de cîteva exemple: gestionarea situației lucrării Cumințenia Pămîntului, demantelarea Sălii Brâncuși, tarantela declarării publice a angajamentelor MNAR și, deloc în ultimul rînd, modul în care domnul Stegerean se raportează la legislația în vigoare.

După cum se știe, la capătul campaniei de subscripție publică, Cumințenia Pămîntului a fost adusă la MNAR, cu promisiunea achiziționării ei de către Stat. A fost asigurată pentru ultimele două luni ale anului trecut, însă această sumă deloc neglijabilă – din bugetul MNAR – a fost irosită, de vreme ce lucrarea nu fusese (și nici nu avea să mai fie prea curînd) expusă. A rămas însă la MNAR din dorința expresă a domnului Stegerean, în ciuda statutului ei de bun privat. Deși fusese mandatat, de către Consiliul de Administrație (PV 9.01.2017), doar pentru prezentarea către MCIN a situației și intențiilor de parcurs, domnul Stegerean a preluat opera în cauză prin contract de comodat, de comun acord cu proprietarii. Nu știu dacă, la acea vreme, MCIN a avut vreun cuvînt de spus. Gravitatea situației este însă dată de faptul că, de atunci și pînă acum, opera lui Brâncuși nu a mai fost asigurată, fapt ce ar conduce, în situația unei catastrofe, la despăgubirea integrală din partea Statului.

Sala Brâncuși – din traseul Galeriei de Artă Modernă Românească – a fost demantelată, în luna octombrie 2016, la decizia directorului general, în urma unei simple solicitări a ministrului Culturii, și nu prin Ordin de Ministru, cu asumarea redeschiderii la 1 decembrie 2016 [sic!] în noua formulă de amenajare. De atunci și pînă acum, vreme de aproape zece luni, chestiunea reamenajării ei – eventual în relație cu Cumințenia Pămîntului – a trenat sau a făcut obiectul unui ping-pong între directorul general, Consiliul Științific și o comisie de jurizare, directorul general fiind instanța decidentă. Finalmente, către sfîrșitul lunii iulie, a fost selecționat un proiect de amenajare, fără a exista însă un calendar ferm al șantierului. Cel mai probabil, sala nu va fi redeschisă la mai puțin de un an de la închidere și nu ne putem ima­gina ce ar fi însemnat „repaginarea“ întregii galerii, inclusă de altfel în proiectul de management al domnului Stegerean. În mod normal, fiind în joc reconfigurarea unui spațiu expozițional dintr-un muzeu (național totuși), demantelarea ar fi trebuit să fie demarată abia după selectarea unui proiect, și nu înainte.

Cîteva anunțuri
și concursuri ciudate

Domnul Stegerean, din vasta sa activitate de manager, probabil a metabolizat mai ales ideea că imaginea contează mai mult decît realitatea în sine. Nu găsesc altă explicație, bunăoară, pentru aplombul cu care s-a grăbit să anunțe, la petrecerea de aniversare a Institu­tului Aspen, ținută la MNAR în 12 decembrie 2016, înființarea „Academiei MNAR“: „Aș vrea să vă enumăr două componente ale acestui program (parteneriatul MNAR-Aspen), care vor produce rezultate imediate (?!?): este vorba de ceea ce noi (?!?) am figurat în cadrul acestui acord ca fiind Academia muzeului. Va fi pentru prima dată în România cînd un muzeu va avea o școală proprie (?!?), care își propune să accentueze, prin transmiterea de informații specifice, respectiv de teoria și istoria artei, de management cultural, de curatoriat, de tot ceea ce există în jurul fenomenului artistic“ (discurs transcris expressis verbis după înregistrarea video de pe YouTube).

Pînă la acea dată, în MNAR nu se discutase nimic substanțial, iar înființarea Aca­demiei a fost propusă spre aprobare, în Consiliul de Administrație, abia în ședința din 28 februarie 2017. Trebuie spus, de altfel, că „Academia MNAR“ era o idee supralicitată de domnul Stegerean în proiectul de management, trimițînd – complet ignorant – la formula academică a École de Louvre (care este cu totul alt­ceva). Dincolo de faptul că fondarea, precizarea statutului și, evident, funcționarea unei „Academii MNAR“ impun o dezbatere mult mai consistentă (și care nu a avut loc niciodată, în mod serios, în interior), este inadmisibil, totuși, ca managerul MNAR să lanseze public ceva ce nici măcar nu este în fază de proiect.

La fel, în altă situație – vernisajul expoziției Anatomia Restaurării din 16 decembrie 2016 – domnul Stegerean se precipita la microfon (după alocuțiunea mea), pentru a declara amplele măsuri pe care deja „le luase“ pentru ameliorarea situației Secției de restaurare a MNAR: „la venirea mea am găsit această secție într-o stare de avarie. Lucrurile nu se vor opri aici. Deja lucrurile sînt angajate, urmează ca anumite dotări să completeze nevoile acestor sec­ții și, evident, vor fi angajări de personal calificat care să suplinească nevoile“ (transcriere expressis verbis după înregistrarea audio). Inutil să mai spun, nu făcuse nimic și nu avea să facă mai mult în plus.

Ce apucase însă să facă, și asta e iarăși o chestiune legată de imagine, a fost comandarea unei „Diagnoze organizaționale la nivelul MNAR“, contra unui onorariu substanțial, către firma SAGA HR Advisory – contractare, din cîte îmi amintesc, ocolită în cadrul Consiliului de Administrație, din care făceam parte la acea epocă – și care nu s-a concretizat în nici un beneficiu real pentru MNAR.

Fără a prelungi lista disfuncționalităților, mă opresc, în final, la raportarea laxă a domnului Stegerean la legislația în vigoare. În luna mai, după îndelungi tergiversări, domnul Stegerean a dispus finalmente organizarea concursului pentru unele posturi vacante, îndeosebi de conducere, ocupîndu-se personal de alcătuirea celor două comisii (de concurs, respectiv de soluționare a contestațiilor) – aceleași pentru toate posturile vizate, în ciuda specializărilor distincte. Concursul pentru funcția de șef al Biroului de Artă Europeană și Arte Decorative, vacantată de mai bine de un an, a fost organizat de o manieră pernicioasă, cu subiecte exclusiv din zona managementului (în fapt, subcapitole din cartea lui Vasile Zecheru, Managementul în cultură), ignorînd cunoștințele de specialitate în specificul postului și legislația de profil – două dintre cele trei secțiuni ale bibliografiei și ale cerințelor specifice. Remarc în treacăt că, ulterior, în scrisoarea deschisă din 19 iunie, domnul Stegerean avea să invoce, cu dublu standard, tocmai neadecvarea evaluării sale la specificul postului. În urma unei sesizări cu privire la încălcarea flagrantă a legislației în vigoare, domnul Stegerean a fost nevoit să semneze o decizie de anulare (D98/25.05.2017) – doar parțială – a concursului: „art.1(1) Se suspendă desfășurarea concursului privind ocuparea postului de șef birou Artă Europeană și Arte Decorative, întrucît au fost încălcate dispozițiile art. 8, alin. 8 și art. 9 lit. b din H.G. nr. 286/2011“.

Ilegalitatea semnalată viza componența comisiilor, iar domnul Stegerean ar fi trebuit să anuleze întreg concursul. Nu a făcut-o, deși se afla în deplină cunoștință de cauză. Nu știu dacă această încălcare a legii – în formă continuată – este singura din mandatul domnului Stegerean. Personal, mă îndoiesc. Situația în sine, din toate punctele de vedere, este însă grăitoare pentru modul în care înțelegea să abordeze disfuncțiile generate de insuficien­ța personalului de specialitate, cu atît mai mult cu cît aceasta este, probabil, cea mai acută dintre problemele cronice ale MNAR. Iar ignorarea pe termen mediu/lung a acestei probleme acute, în condițiile în care numeroase secții sînt insuficient acoperite, nu poate conduce decît la supraîncărcare, demotivare și, în final, la blocaj.

Inadecvare

Acest text nu este doar despre domnul Stegerean, care ilustrează, din păcate, un caz de inadecvare flagrantă. Așa cum sper să fi transmis, problema MNAR – și în speță a proiectului de management, pe baza căruia func­ția de director general este/va fi adjudecată prin concurs – este mai complicată. Iar sursa problemei este formularea caietului de sarcini pe baza căruia sînt gîndite proiectele de concurs, care trebuie să fie elaborat într-o judicioasă relaționare cu situația reală a acestei instituții. Ca o simplă remarcă de bun-simț, viitorul manager al MNAR ar trebui să cunoască temeinic – sau să-și ofere răgazul de a se informa temeinic, odată instalat în funcție – problemele ardente, atît sistemice, cît și circumstanțiale, să reflecteze serios asupra misiunii și a strategiei pe care ar vrea să o imprime muzeului în raport cu profilul lui, păstrînd echilibrul optim între specificitate și potențialități. Nu în ultimul rînd, acest text ar putea fi pretextul unei dezbateri cu adevărat relevante și productive.