Cicatricea

Să nu tai porc de Crăciun și de Paște, e semn sigur de sărăcie, zicea Liza, pentru care purceii erau un fel de însemne heraldice pe stema familiei. Cînd momentul sacrificiului se apropia, și Anton era cuprins de febra pregătirilor, Sava îi arvunea pe frații Vișki, măcelarii cartierului, care soseau tacticoși – în ziua stabilită –  cu mustățile pe oală și cuțitele la oblînc. Se prezentau la cinci dimineața, făceau un foc de paie ca să lumineze terenul, închinau de pe un taburet, împreună cu Sava, o primă tărie pentru bunul mers al lucrurilor, după care se prăvăleau peste unul dintre animale, al cărui guițat se transforma rapid – după ce despica pîcla dimineții – într-un gîlgîit stins, ce se transmitea celui de-al doilea, acesta începînd să guițe fără ca cineva să se fi apropiat de el. Anton se strecura printre picioarele bărbaților, ca să țină de ligheanul în care se aduna materia primă pentru sîngeretele Lizei, mîndria ei în fața celor mai bine văzute case ale cartierului. Nicicînd nu străluceau pupilele ei mai tare decît atunci cînd măcelarii coborau jumătațile de porc în pivniță, pe masa cu tăblie groasă, de prelucrare, nici chiar a doua zi, cînd așternea în […]