Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cinci Valentine. În transpunerea lui Şerban Foarţă
- 12-02-2014
- Nr. 710
-
Observator Cultural
- Focus
- 28 Comentarii
Ultimii aproximativ cinci luştri ne-au adus două hramuri inedite: Halloween-ul (care se „prăznuie“ noaptea, în ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor, 1 noiembrie, – şi e un soi de fiestă horror) şi (în data de 14 februarie) Sfîntul Valentin (Saint Valentine’s day, în anglofonă!). Pentru ca neaoşismul să nu aibă de suferit nici un afront, s-a „deshumat“ grabnic, din pămînt, din iarbă verde, o sărbătoare, nu prea veche, nici, pasămite, strict autohtonă, dar cu un fonetism mai indigen: Dragobetele (aceeaşi lună,-n, însă, 24). Nu intru în detalii de ordin etnografic, cu-atît mai mult cu cît Saint Valentine nu e un praznic strictamente rustican. Dovadă, între altele, poemele traduse în pagina de faţă, toate „culte“ – cu excepţia, poate, a „Cîntecului Opheliei”, sigiliul căruia e unul net folcloric. Să mai adaug că eu, păcătosul, nu prăznui, totuşi, ziua de 14 făurar, pentru că orice zi de peste an poate fi una a (să)ruturilor noastre, ca şi aceasta din fevruar(i)e (sau… fervoare!). (Şerban Foarţă) Charles d’Orléans: Rondel Sîn’ Valentin e azi, cînd toţi Îşi caută perechea lor; Numai pe-a mea, bolnav de dor, S-o afli, Dragoste, nu poţi. Din zori, mi-i gîndul la nesoţi Ca mine, şi pe cînd eu mor, Sîn’ Valentin e bun cu toţi. […]
Domnul Foarta, desi , cum spuneam, am incercat o timpurie simpatie/afectiune pentru omul aristocrat-poet legata de biografia-i (la vremea cind abia de-i cetisem o poesie oarecum “meteorologica”), daca unele coincidentse (quasi )omofonice de patronaj onomastic ma pot mingaia, altele, care , en brassant large, pot duce (gindul) prin regiuni polare ori chiar prin killing fields, pot asemenea a-mi da frisoane & vertij…
Parodiind pe I B ar putea suna: Croncani corbul: NEVERMORE
Atat de surprinzatorul Ion Barbu.
„Să plângem toţi. O, toţi în cor
Să croncănim un Nevermore!”
(Ion Barbu, „Răsturnica”)
*
„O, corb!
Ce rost mai are-un suflet orb?…
– Chiar!
(Bacovia, „De iarnă”)
*
La pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine şi nu mi-a răspuns nimic.
(Bacovia, „Da…”)
Ş.a.m.d.
…maestre si la „raspuns-a corbul: NEVERMORE”? Pastratzi nevermore in original ori il „echivalatzi” romaneste – cu ce?
Stimate domnule Câmpeanu, deoarece n-am mai tradus (din păcate sau din fericire:) niciun alt text în versuri al lui Poe,
îngăduiţi-mi să transcriu, în continuare, traducerea faimosului sonet mallaméan, ce-i este închinat:
Cum în sfârşit în Sineşi eternitatea-l schimbă,
Cu gladiu gol desfide Poetul fără scut
Oroarea sutei sale de-n nu fi cunoscut
Triumful morţii înseşi în preaciudata-i limbă!
Ei, spasm de hidră ‘n spaima că îngerul alimbă
De prihănite lesturi cuvântul obştei brut,
Îi spuseră pe nume balsamului băut
În vr’un imund amestec ce ‘n negru se înnimbă.
Potrivnice şi lutul, şi norul, o, blestem!
Ideea noastră, dacă ‘n medalion extrem
Sculptându-l, însăşi cripta lui Poe cu el n-adornă,
Căzut aici bloc neted dintr-un dezastru orb,
Granitul ăsta baremi de-a pururi fie-i bornă
În viitor zburatei Ocări în chip de corb.
Multumesc , domnul Foarta, pentru dedicatie, adiere din perenul anotimp al bunei invoiri.
…………………………………………………………………..
NB/Addendum la insemnarea referitoare la opera in limba engleza a lui Charles d’Orléans. Am uitat tocmai ce era mai à propos ;” Fortunes Stabilnes” (Fortune’s Stableness= Statornicia sortii -ori, posibil, Soarta cea de neschimbat-) care e o consistenta inlantuire de balade, mai ales, isi vadeste, inca de la inceput, un reper/mobil; ‘…on the day of Seynt Valentyn the martere/ As in the Castell of Humbill Desere/…’
O altă afinitate, dacă vreţi, dintre Dvs şi duca d’Orléans, pe lângă faptul că,-n prizonierat (unul, desigur, vrednic de marele senior care era), ultimă gazdă-i va fi fost contele de Suffolk, William Pole (soţia căruia-i va fi fiind, puţin, metresă), – este aceea, mai cu seamă, că Charles văzu lumina zilei, în urmă cu 620 de ani, în venerabilul Hôtel Saint-Pol!
M-am trezit intr-un fel de mahmureala post-Valentine, intr-un oras pe care il ador, si nu stiam cum sa scap de ‘le cafard’. Citind ‘texturile’ de mai sus, am gasit leacul, si ma bucur sa constat propria-mi consecventa: niciodata nu sint scutit sa convietuiesc cu propriile-mi idei preconcepute. Mi se parea intotdeauna ca Poe este unul dintre foarte putinii poeti care nu au cum sa fie tradusi cu succes in limba romana (limba care in genere se „preteaza” la talmaciri exceptionale).
Acum am un motiv sa-mi corectez inca una din (poate prea) multele preconceived notions de folos personal. In plus (premiu pentru cititorii „Softului” – poate mai multi si mai loiali decat vede dl. Ocatv Iulian ), am un nou subiect ludic: harul plin de iscusinta cu care gazda noastra a deslusit pentru ochii amatorilor acel complicat ‘riddle’ pe care Poe l-a tesut in versurile ‘ne expediate’ cu postalionul catre Fanny, „his Northern-Yankee literary lady friend”. Incerc fara succes si fara sa ma pot opri sa-mi imaginez instrumentul cu care domnul Şerban Foarţă sucea si rasucea (nepolitic dar plin de politete) cuvintele lui Poe (precum grupul unic de minti luminate care au ‘demontat’ Enigma in Bletchley Park).
….mie unuia, cand aud de Sf. Valentin imi vine intai in minte celebrul garaj din deliciosul film al lui Billy, cel cu Marylin, Jack si Tony.
PS Nu stiam de printzul-poet bilingv – multzumesc @DanielStPaul. Cred ca a fost un prizonierat oarecum „in familie” – desi trecusera mai bine de trei secole de la cucerirea saxonilor de catre normanzii vorbitori de franceza (ah!, Ivanhoe), dinastiile de ambele partzi ale „Manecii” cred ca inca se tzineau oarecum de neamuri.
Stimate domnule StPaul, va închin o tălmăcire, alta, a unei autobiografice poeme a ducelui captiv în Albion:
Deunăzi, cum priveam, spre Ţara Frâncă
De peste Mânecă, din Dovre-port,
Gânditu-m-am la zilele ce încă
Mi le-amintesc şi,-n inimă, le port,
Trăite-acolo,-ncât, ca pe un mort,
Am prins a le jeli, – pe când, din prag,
Priveam la locul, mie, cel mai drag.
Simţeam că e nedrept amară tângă
Şi-atari suspine-n inimă să port,
Acum, când pacea ne e tot mai lângă
Şi pare să ne-ncapă-n caldu-i cort;
Ci gându-acesta fostu-mi-a ranfort,
Dar tot, precât puteam nădejdi să trag,
Privind spre locul, mie, cel mai drag.
De vasul fără păs de colţ de stâncă,
Ce e Speranţa, – tare ca un fort,
Rugatu-m-am ca marea cea adâncă
S-o treacă, dând de veste că nu-s mort,
Eu ce m-aş fi ascuns, prin bocaport,
În ea, – nemai-, de pe străin meleag,
Privind spre locul, mie, cel mai drag.
ÎNCHINARE
O, de i-aş fi preadulcei Păci consort!
Războiului, atâţia i-au dat ort,
Pe mine constrângându-mă, doar vag
Să-mi mai văd locul, mie, cel mai drag.
Vă mulţumesc la rându-mi, Domnişoară Doamnă!
multumesc, domnule Serban Foarta! Dumneavoastra, cu aceste poezii minunate, mi-ati oferit cel mai frumos cadou de Valentine’s Day. Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa ne mai desfatati cu asemenea frumuseti!
Ducele de Orleans (coincidentsa!, mama lui a fost o foarte frumoasa Valentina) , aristocrat artist, mi-e foarte aproape de suflet ca locuitor al Istoriei, strabatator al ei . Nu mi s-a aratat a afla (prin lectura proprie) daca i s-a consacrat biografia pe care o merita. Atitea evenimente incredibile traite…(cit n-as da sa vad cum se intimpla intilnirea cu Villon!) , atita truda intru scris. Si nu doar in franceza. Putini stiu ca din perioada celor 25 de ani de prizonierat dateaza o cuprinzatoare opera in limba engleza (organ inca neaflat in albie lingvistica decisiva la vremea aceea, cu toata stradania unui Chaucer), care, pe linga valente literare, se ofera si ca obiect de studiu al istoriei limbii engleze, facind din duce un autor locuind in doua istorii literare nationale. Exista si mostre care arata ca incercat sa dea concomitent expresie bilingva gindurilor si trairilor, sa fiinteze ca poet bilingv (e.g.: Je suy pris et ne puis entrer/ Ou point que desire souvent;/ Dieu me doint une fois gietter/ Chance qui soit aucunement/ A mon propos . . . (Ballade XLVI)
But take am y, and y not entre may/ The poynt y wolde — the more is my grevaunce — /But Jhesu graunt me (loo, what may y say?)/ That y may onys attayne sum happe chaunce/ To my purpos . . . /(Ballade 46)
Nu mai stiu daca prin cautari carturaresti (ori teologice) s-a ajuns a se face in mod convingator legatura intre martirul crestin roman si pastorirea de catre dansul a sarbatorii prea dulcii inrobiri amoroase. Versuri din Elegia ducelui d’Orléans (fabulos personaj de istorie, nu doar literara) mi-au amintit de vremea cind vreun “alien” (lectorul ‘strain’… dar nu numai) ne lamurea cum se petrec in Apus lucrurile cu SinValentin si cum, bizuindu-ne pe “fapte” literare (The Parliament of Fowls al lui Chaucer, de exemplu), putem face legatura, ornitologic, cu etologia spre a da de un cit de marunt capat explicativ fenomenului; “Nature, deputy of the almighty Lord,/…In gentle voice began to speak and sigh,/ ‘Fowl, heed my judgement now, pray I,…/You know that on Saint Valentine’s day,/ By my statute and through my governance,/ You come to choose – and then fly your way –/ Your mates, as I your desires enhance’./…” (Chaucer , modernizat). Sigur, pentru unii, (si) un instinct asa de van…
Şi totuşi – presupoziţia dvs nu este una pe de-a-ntregul hazardată, dacă ţinem cont de faptul că „A Pour Young Shepherd” face parte din volumul „Romances sans paroles”, anume ciclul ultim: „Aquarelles”, – rod al turmentatei escapade în Belgia, peste „Mânecă” şi iar în Belgia, a Bietului Lélian cu Jean-Arthur…
Sau, mai curând, „Les jours s’en vont je demeure”…
Adică,-n tălmăcirea proprie a poemei de care ţine versul amintit:
Sub podul Mirabeau se duc la vale
Şi Sena şi
Iubirile-mi Cu cale
Ar fi să te şi bucuri după jale
Noapte sună-ţi ceasul tu
Zilele se duc eu nu
Ţinându-ne de mâini am tot petrece
În timp ce sub
Pod viu de braţe trece
Unda privirilor mereu mai rece
Noapte sună-ţi ceasul tu
Zilele se duc eu nu
Trece ca apa asta indolentă
Tot ce iubim
Şi-i greu că viaţa-i lentă
Pe cât speranţa e de violentă
Noapte sună-ţi ceasul tu
Zilele se duc eu nu
Trec zile trec iubiri cărora trena
Le-o vom fi dus
E tot mai goală scena
Sub podul Mirabeau se scurge Sena
Noapte sună-ţi ceasul tu
Zilele se duc eu nu
Posibil…
Numai că dându-ne cu presupusul astfel, am putea considera, de pildă, că „[le] val” din „Le Dormeur du val” e – pentru că tot e de sezon – abrevierea lui [Saint] Valentin; sau că „du val” e/poa’ să fie [Jeanne] Duval, „dormeuse”-a dlui Baudelaire, – titlul sonetului, în cazul ăsta, fiind „La dormeuse Duval”.
Mes compliments!
…si le sta alaturi si flaconul dez-„zavorat” pe care cu bucurie l-am primit si pe care l-am pus alaturi; ce-ar putea fi mai frumos si mai proteguitor in „atmosfera incarcata” a fiecarei zile? i-am „regalat”, la randul meu, pe altii, chit ca n-or fi fost ei pe deplin convinsi ca le aratam un sipet cu parfum si curcubeie.
Sf. Valentin a trecut de 5 minute, cele 5 Valentine raman!
….cu printzul orleanez ne-atzi regalat acum doi ani pe blogul lui Dorin Tudoran. Acum m-atzi surprins cu Verlaine-ul re-creat in romaneste. Ma-ntreb daca pastorul nu era adolescentul Arthur R…..
Partea proastă e, domnule Octav Iulian, că „forumiştii” n-au, în genere, umor, după cum nici de bună-credinţă nu prea sunt. Când vine vorba de politică, turbează. Sunt partizani, părtinitori, partinici chiar, vorba comuniştilor (de dreapta).
N-ai dreptul la opinie (separată); „tăria opiniunilor” e totul (plus alogismul şi vacarmul). – Şi, pentru că suntem, mai mereu, într-un vodevil (dar unul fără niciun haz şi mult prea sumbru) de I.L. Caragiale, iată, pusă pe versuri de mine, mai demult, o schiţă a sa, anume „Atmosferă încărcată”:
„Ce citeşti, dom’le, porcăria aia?”
zice ăl tânăr şi-mi şi face ghem
gazeta,-n timp ce dau pe ţal să-l chem,
nu prea ahotnic să ajung ca foaia
în mâna celor doi: ăl mic, din droaia
de zurbagii, iar taică-su, mă tem
că, după chip şi glas, în netandem
cu apa de cişmea… Şi, pe când ploaia
porneşte, îl întreb cu cine am
onoarea? „Cu studenţi” răspunde (cam
răstit) ăl june. „Dumneata,-nţeleg,
dar tatăl dumitale?!” „I-s coleg”
răspunde tatăl şi se face pară
că-njur junimea universitară.
…pai da, am inteles…adica nu am zis nimic de rau, adica a fost de bucurie si…multumesc…sper ca asa ati inteles, odata ce a raspuns „lavanda sonora „
Stimată Doamnă, sper ca răspunsul meu expeditiv, apropo de „prăznuirea” amintită, să nu fi mâhnit prea mult.
Cât despre „lavanda sonoră”, – flaconu-n care vi-o trimit, se cade, pentru ca ea să cânte, destupat… Dez-„zăvorât”, adică!
Bineînţeles că nu o „prăznui”: poţi fi îndrăgostit în orice zi, indiferent de sex sau vârstă… După cum şi daruri poţi face-n orice zi, – sau, mai comercialmente zis, cadouri (care-şi au, şi ele, luna lor).
În rest, citatul de mai sus, din „Morgenstimmung” de Arghezi,
mă duce cu gândul la „lavanda sonoră” (din aceeaşi poezie), o sintagmă sinestezică genială.
Cu atat mai frumos imi pare gestul acesta venit din partea cuiva care nu praznuieste 14 faurar, dar care aduce (printr-un singur cuvant din toate cuvintele de mai sus) o indulcire la „fereastra sufletului.. zavorata bine…”,un adjuvant de calitate in situatii de coabitare cu invadatorii lui fevruarie.
bine spuneti domnule s.f. ca daca ati fi mai politic decit politicos ati deveni repede vedeta
dupa cum vedem cu ochiul liber gilceava ieftina politica umfla paginile de comentarii fara viitor in timp ce cele 5 traduceri presupunind talent si eruditie nu par sa aiba vreun ecou
nici barem in inimile feminine
pacat
Acelaşi gând tandru, cum spuneţi Dvs, dimpreună cu mulţumirile de rigoare.
În ceea ce priveşte versul alb, el nu e totdeauna o „proză” anodină.
O tehnică anume implică şi acesta; nu tot atât de evidentă, & pour cause, ca aceea (rimă, ritm etc.) a celui clasic,- dar perceptibilă în cazul unor maeştri… „versalbişti”.
Între care,-n primul rând, V. Mazilescu.
Am fost mereu uimita de tehnica poetica a lui Serban Foarta. Macar pentru traducerea unor texte foarte dificile, ca al lui E.A. Poe de ex., poetii contemporani, mai tineri sau mai virstnici, ar trebui sa-si insusească ceva mai multa tehica decit cea pe care o necesita proza versului alb…
Un gind tandru pentru „Valentine”.