Cincizeci

      Pentru Cenaclul de Luni   Am cincizeci de ani pe aproape, mă apropii vertiginos de ei; nu îmi închipuiam să ajung aici. La cincinalele părinţilor noştri obosiţi, trăind într-o lume ale cărei înţelesuri le scapă lor şi ne întreabă pe noi ce se întîmplă, dar nici noi nu ştim. Am cincizeci de ani pe aproape. Cincizeci de ani. Cu mult mai mulţi decît aveau atunci cei pe care i-am preţuit, cînd i-am cunoscut; de fapt, cred că aveau jumătatea vîrstei mele de acum. Pe atunci aveam şaisprezece, şi de atunci încoace am trăit, fie şi după moartea lor, în siajul lui Mircea, Madi, Ion, George, Sandu, Traian. I-am pus în ordinea morţii lor. Cinic de exact. Pe Aleea Scriitorilor din cimitirul meu. Şi de aici nu îi dezgroapă nimeni spre a pune după şapte ani un altul. În ordinea sufletului de atunci, a pubertăţii mele îndreptate spre adolescentul creator, fără îndoială că întîietatea şi crucea mai mare o are Sandu Muşina, pe care îl simt pînă astăzi îngerul meu păzitor, aşa cum mi-a fost odinioară maestru; prin el i-am cunoscut pe micii Dumnezei ai cuvintelor, pe cei morţi pomeniţi mai sus şi pe cei vii şi cuvintele […]