Cînd înţelegerea înseamnă cinism

Am vrut să-mi scriu bazarul de scriitor, despre cîntecul pămîntului toamna, despre murături, castraveţi, gogonele pîrguite, pepenaşi puşi cu hrean, cimbru, mărar, ţelină, despre dovleci copţi, caramelizaţi şi cu scorţişoară, dar veniră asupra noastră „aceste cumplite vremi de acmu“. Mi s-a părut nepotrivit să scriu despre bunătăţile şi roadele pămîntului care nu mai ajung la ceilalţi. Oameni nedreptăţiţi, oameni umiliţi. Săptămîna trecută, încolţit de Moţiune şi de greve, Emil Boc s-a gîndit să-şi arate faţa umană. A apărut în faţa camerelor şi a făcut declaraţii. Printre altele, a spus că înţelege situaţia grea în care se află oamenii cărora li s-au tăiat salariile. Oare? Să fie domnul Emil Boc atins de amnezie? Să fi uitat că el a avut cuţitul cu care a secţionat 25% din salariile bugetarilor? Amnezia sună mai bine decît cinismul şi aş prefera să cred că este amnezic. Boala o poţi scuza. Cinismul, ba. Scuzele jalnice cu tranziţia şi cu moştenirea grea, ispăşitoare pentru incompetenţă şi corupţie, au făcut ca totul să sune încă şi mai cinic. Cinic şi neasumat. E ca şi cînd i-ai lua omului pîinea de la gură şi i-ai spune: „Da, te înţeleg“. E ca şi cînd i-ai lua omului dreptul la […]