Cînd mă trec fiorii dreptei
- 21-09-2012
- Nr. 642
-
Doru POP
- OPINII
- 7 Comentarii
Recent, discursul public, simbolurile promovate și, mai ales, limbajul liderilor așa-ziselor noi mișcări de drepta din spațiul mioritic mi-au dat fiori. Premisa conceptuală a acestui comentariu este aceea că orice ideologie se manifestă prin discurs, respectiv, că putem identifica trăsăturile generale ale unei ideologii studiindu-i limbajul, structurile narative. De pildă, lexicul fascismului, după cum arăta Terry Eagleton în studiul său clasic (Ideology. An Introduction, 1991), include conceptele primare ale dreptei (sînge, sacrificiu, patrie), care pun în centrul discursului public puterea și controlul ca valori sociale pozitive. Evident că orice mișcare politică nouă pe scena electorală, pentru a putea transmite ideea inovației ideatice, utilizează primul palier al efortului persuasiv, acela de a aduce în discursul public o schimbare lexicală. Prin urmare și acești „noi lideri“ ai dreptei românești încearcă să aducă un nou tip de discurs, un nou tip de vorbire. Și aici este primul moment în care încep să mă treacă fiorii dreptei, mai ales că simt aerul rece și rarefiat al amenințărilor verbale, ceea ce îmi face pielea de găină. Dreapta a avut dintotdeauna superbia să creadă că e implicit „dreaptă“. Și pentru „neo-dreapta“ de Dîmbovița doar politicienii „de dreapta“ sînt drepți, doar politicienii „de dreapta“ sînt corecți, doar […]
da,deja ati trecut pe.stanga !v-a placut prestatia de neinlocuit a presedintelui interimar si nu va mai puteti lipsi de ea,vi s-a lipit de inima discursul populist si infiorator de patriotard al celui numit in popor Cacarau !.Imi e rusine de oportunismul vostru !vezi,de-aia sunt schimbati fostii conducatori din ICR care CHIAR ca au facut treaba,ia sa va vad pe voi cum aduceti osanale populismului uselist !vai de el neam roman !cat de curandil veti lauda si pe Dan Diaconescu,daca,Doamne fereste ajunge presedinte!
aiasta cu „singura rpeublica auetnica a fost cea comunista si a ramas” e mai tare decit orice. cu astfel de anlaize putme adjunge departe. nu mai e mutl.
bravos. chiar ca-i nveoie de zbateri dese ca de prapadenii si baznaconii nu dcuem lispa. avem mutle is divrese.
Sunt un om de dreapta! Dar ceea ce acuză domnul Doru Pop nu îmi este familiar nu mă caracterizează. Dreapta înseamnă multe, înseamnă solidaritate creştină pentru cei în nevoie. Aici probabil este chestiunea esenţială care a minat aşa zisul guvern de dreapta condus de Boc în diverse înfăţişări şi miniştri. Comportamentul dur, de esenţă nazistă, faţă cu cei aflaţi în nevoie este acelei ideologii al cărei denumire este acronimul Naţional Socialismul, doctrină ce vine dintr-o stângă fără perdea, care practică darwinismul social! La fel de interesante şi îndreptăţite într-o mare măsură sunt evaluările domnului Liviu Ornea.
Sunteti sigur ca fiorii dreptei nu vin din cauza
tepei stangii ?
@ Silviu – Tocmai asta cred ca lipseste, o dezbatere de idei. In absenta acestei dezbateri reale nu avem decat propaganda politica de cea mai joasa calitate
Deşi rezonez cu ideea acestui articol, tonul mi se pare prea flamboiant şi prăpăstios. Poate s-a vrut a fi un semnal de alarmă, dar nuanţele ar fi fost binevenite într-o încercare de lansare a unei discuţii mai largi. Aşa, taberele pro şi contra se vor adînci şi mai mult.
Ce lipseşte scenei politice din România este o alternativă progresistă de stînga (vezi ecologiştii/verzii europeni sau mişcarea din jurul lui Ralph Nader din SUA). Atunci s-ar observa şi mai clar retrograd-ismul atît al noii drepte româneşti, cît şi al USL-ului.
Frisonant