Cînd viaţa şi literatura sînt una

  • Recomandă articolul
Într-o vreme cînd înşiruirea premiilor primite de un autor pe coperta a IV-a a unui volum a devenit un obicei iritant, de care se pare că editurile abuzează în încercarea de a-şi vinde marfa, prima pornire e să ignori textele de prezentare, de multe ori simple enunţuri publicitare, lipsite de substanţă. Dar cînd un autor a primit şi premiul Pulitzer, şi prestigiosul PEN/Faulkner Award, e clar că n-ar trebui trecut cu vederea. Riscul acestor aglomerări de citate excesiv laudative, de premii pompoase, pe care ne-am obişnuit să le citim pe orice carte de literatură, e că un autor cu adevărat important pe plan internaţional poate trece neobservat, cu atît mai mult cu cît el nu a mai fost tradus în limba română, deci este practic necunoscut în România; pe de altă parte, şi în mod paradoxal, lipsa unei promovări agresive îl aruncă pe autor în umbră. Richard Ford e un astfel de autor extrem de important în afară, şi foarte puţin comentat în România, poate şi din pricina dimensiunilor considerabile ale romanelor sale. Dar marele atu al romanelor (Cronicarul sportiv şi Ziua Independenţei au fost traduse la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei“, în 2008 şi 2009) este firescul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }