Cine mai are nevoie de bacalaureat?

Dezbatere organizată de Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi de revista Observator cultural, cu participarea ministrului Cristian Adomniţei

  • Recomandă articolul
Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi revista Observator cultural organizează joi, 31 iulie, la ora 13.00, la Facultatea de Litere, o dezbatere intitulată: Cine mai are nevoie de bacalaureat?. Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, va participa la dezbaterea de la Facultatea de Litere, împreună cu alţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Facultatea de Litere organizează această dezbatere în urma a numeroase semnale primite de la profesori, elevi şi părinţi, care au reacţionat după desfăşurarea probelor de bacalaureat din vara aceasta. Decanul Facultăţii de Litere, Liviu Papadima, a trimis ministrului Educaţiei o scrisoare deschisă din partea Consiliului Profesoral, în care se preciza că „este necesară o reformă de profunzime a examenului de bacalaureat, în elaborarea căreia ar trebui implicaţi specialiştii din învăţămînt şi beneficiarii acestuia“.   Dezbaterea de la Facultatea de Litere este prima acţiune în care se vor afla, faţă în faţă, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi profesori din mediul academic. Revista Observator cultural, care în luna iulie a prezentat, pe mai multe pagini şi în mai multe ediţii, interviuri şi grupaje despre situaţia de la bacalaureat, susţine organizarea unei asemenea dezbateri, pentru analiza diverselor disfuncţionalităţi întîlnite la examenul de bacalaureat. Facultatea de Litere şi revista Observator […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }