Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cine nu are bătrîni să-şi cumpere
- 11-06-2009
- Nr. 478
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 7 Comentarii
În interviul acordat săptămîna trecută revistei noastre, profesorul Mihai Zamfir vorbeşte răspicat despre „decapitarea intelectuală de proporţii“ pe cale a se produce la Universitatea Bucureşti, din raţiuni financiare implacabile. Pentru a evita colapsul financiar, conducerea Universităţii Bucureşti a dispus respingerea cererilor de prelungire a activităţii didactice pentru profesorii care au împlinit deja 65 de ani şi care, conform Legii învăţămîntului, ar fi avut dreptul să rămînă în facultate pînă la 70 de ani. Victime ale acestei măsuri vor cădea – anul acesta sau anul următor – nume grele ale învăţămîntului universitar, profesori care de-a lungul anilor au format generaţii întregi de studenţi şi care, departe de a fi un „balast“ pentru sistem, asigură, prin competenţa lor profesională, calitatea actului educaţional. Faptul că în România ultimilor ani nu se mai pune mare preţ pe profesionalism, pe valoare, pe calitatea umană şi intelectuală nu mai e o surpriză pentru nimeni. Ne-am iluzionat, totuşi, că Universitatea funcţionează după alte reguli decît cele ale societăţii de consum, chiar dacă, din 2000 încoace, indiferent de culoarea politică a miniştrilor responsabili de educaţie şi cercetare, sistemul educaţional a mers din rău în mai rău. De falimentul educaţiei şi cercetării nu se face vinovat doar „sistemul […]
Un alt lucru pe care as dori sa il mentionez: batranii profesori, scosi la pensie la 65 de ani, sunt niste ruginiti consumatori de bani din punctul de vedere al birocratilor de la MEC (adica McDonald’s la nivel de invatamant) si niste indivizi complet defazati si rupti de ritmul si intentiile vietii moderne. Ce mai au de spus unor pustani de discoteca niste batrani cu morgi seculare si voci sapietiale? Nimic, decat ca sunt depasiti. Legendara lor exemplaritate merge la 5% din studenti, dar pentru restul Nicolae Manolescu nu spune nimic din punct de vedere literar. Mircea Cartarescu emana ceva lumina, dar filtrata exclusiv prin De ce iubim femeile?, o carte cel putin misto, nu? Pentru ei, literar e un blog cu porcarii, un bestseller pornografic si grosier si, la limita, un articol din Elle sau Unica… Iar arta? Pai, arta e ce face Ronaldo pe stadion sau Rihanna pe scena. Domnul Mihai Zamfir intelege cum stau lucrurile! E clara care este directia si inspre ce ne indreptam: ce rost are sa ne prefacem? De ce sa nu fim lucizi si sa ne exersam chirurgical simtul critic? Suntem o generatie la fel de ca toate celelalte la vremea lor, doar ca noi, tinerii, avem rezerve nebanuite de prostie si indiferenta. Rezerve urbane, nu traditionale! Pazea! Stiti cum sa-i faceti fata?
Acum, referindu-ma strict la editorialul de saptamana aceasta, as vrea sa o dezamagesc pe doamna Carmen Musat spunandu-i ca nici alfabetizarea nu o sa se faca ca lumea la facultate. Imi aduc aminte o intamplare din primul an de studentie la Universitatea Bucuresti, pe care o redau aici, de dragul hazului din ea: se face ca un profesor (din categoria \”lichea\”, baiat cu sinecura undeva intr-un departament de stat), de altfel mucalit de felul sau, da o lucrare spontana studentilor in care precizeaza ca raspunsurile sa fie redactate in limba romana (cursul s-a derulat intr-o limba straina). Rezultatul a fost crancen si simpatic in acelasi timp: cum domnul profesor avea timp si mult haz, la cursul imediat urmator ne-a citit din perle, ba chiar ne-a aratat niste greseli de ortografie de toata frumusetea. Dumnealui se intreba retoric: \”Cum se poate sa treci proba de bacalaureat la limba si literatura romana scriind la tot pasul in loc de , in loc de , sa nu ai habar sa pui virgule sau sa le pui in exces si la intamplare, sa te exprimi rudimentar ca in clasa a V-a cu propozitii subiect-predicat- complement?\” Aici domnul profesor exagera: in realitate, in prima clasa de gimnaziu ajungi si pentru faptul ca in sintagma \”banii s-au viata\” un cuvant e gresit scris. Dar pentru 10-15 colegi de ai mei, gramatica in perioada studentiei ramane (si tot ce se poata sa fi ramas si dupa acest eveniment) un mister. Insa societatea de consum i-a integrat pe confratii mei de generatie, ba pe unii i-a lansat direct in lumea corporatista, fiind deja pe drumul unei \”cariere de succes\”, iar dintre acestia va pot enumera cativa agramati din anul intai. Ce-i drept, semi-analfabetismul poate naste oameni de succes, nu?
De fapt, intelegeti de unde vin contabilii si economisti care vor sa faca din invatamant uzina? Din randul celor care nu stiu sigur cum se scrie \”banii sau viata\”, dar pentru care sensul sintagmei e clar. Nu mai zic ca sunt multi contabili, dar nu numai, care sunt sincer de parere ca o grupa \”eficienta\” de master trebuie sa aibe minim 30 de clienti… pardon, masteranzi… pentru ca in felul acesta materiile inutile, stupide, cele CARE NU ADUC BANI, adica greaca si latina, istoria si literatura, geografia (atunci cand nu este sinonima cu ghidul turistic), dar mai ales, FILOSOFIA (aceasta institutie a risipei de energii, a INUTILITATII sociale, etc.), SA DISPARA. Extinctia invatamantului umanist, deja la lucru in practica de 10 ani, trebuie sa devine litera de lege. Cum? Direct? Nu, doar noi nu discriminam, ci indirect, prin cifre de scolarizare aberante. Poate-poate, clientii… pardon, studentii… vor intelege ca ducandu-se in stol la facultatea x de stiinte sociale vor muri de foame, pentru ca, deh, piata muncii nu este capabila sa absoarba atatia absolventi de FILOSOFELI, nu exista locuri de munca pentru atatia TEORETICIENI, si atunci vor opta pentru ceva REALIST, PRACTIC, EFICIENT, adica ceva din care scoti BANI si faci ceva UTIL, PRODUCTIV, adica a fortiori ceva de economie, informatica, etc. S-a inteles?
(Aproape) toate cadrele universitare care functioneaza in sistemul de invatamant romanesc sunt niste profesionisti abjecti sau niste lichele academice. Cand zic profesionisti abjecti ma refer strict la acei indivizi, care, pe baza a 30-40 de studii bune si 6-7 carti mai mult sau mai putin valoroase, ocupa o catedra de prof. univ. dr. fara sa le pese, in abjectia lor de insi materialisti ca niste precupete (e bun salariu de prof. univ., mai ales daca predai la doua-trei facultati) si oportunisti (ba plecari la simpozioane, ba relatii cu oameni din ministere, Senat, Camera Deputatilor, etc.), ca in fata lor la cursuri sunt oameni ignoranti care absolva o facultate din inertia sistemului, dusi de val pur si simplu. Ditamai prof. univ. dr. inchide ochii la aberatiile sau banalitatile unui student pentru ca cifra de scolarizare, adica acceptul fondurilor de la minister, trebuie realizata si pentru anul academic urmator. Fara ei, clientii/studentii nostri, ne-am pierde painea si catedrele, deci, de dragul cartilor, plecarilor, timpului liber, etc., ii trecem pe toti ignarii intr-o veselie. Ce conteaza ca domnul prof. univ. dr., altminteri priceput in meseria lui, vorbeste la curs de importanta „Versailles Peace Settlement” in redefinirea geopolitica a Europei interbelice cand 75% din auditoriu aude PT PRIMA DATA IN VIATA SA de acest eveniment? Cand a avut exact loc, doar cativa stiu. Dar d-l prof. univ. dr. turuie pe limba lui si noi nu intelegem nimic pe limba noastra. Dar la examen reusim sa comunicam: el ne trece gales, noi multumim salvati. Acesta este prof. univ. dr. din Romania. Scos din matca lui, e acel profesor de care nimeni nu a auzit si care nu s-a remarcat prin nimic deosebit la conferinte internationale, simpozioane, etc., dar caruia ii place sa-si frece coatele de cine stie ce somitati din care plagiaza la greu intors in Romania!
Apoi, sunt lichelele academice, cei care sug si ei la tata facultatii din care a supt si tata, si mama, sau unchiul, sau verisorul, sau prietenul „apropiat” de familie, etc. Ei nu au mare valoare, nici tragere de spirit, publica rar si chinuit, au mania notelor de subsol si atat, coplesesc printr-o falsa eruditie in carti si prin dezorganizare la cursuri (sau mai rau, prin diletantism: genul de profesori care improvizeaza nu ca sa captiveze, ci ca sa ofere un surogat de curs), cei care se asteapta ca, tot din inertie, asemeni studentilor lor, sa ajunga macar conferentiari pe la 40 de ani si profesori pe la 50. Ei nu simt ca studentii sunt in ultimul an de facultate posesorii unor lacune academice formidabile. Nu, pentru profesorul lichea e normal si in ordinea lucrurilor sa ii spuna o studenta pe tocuri cui si proaspat aranjata ca al doilea razboi mondial s-a incheiat in 1940! „E mai simplu sa ii treci pe asemenea elevi”, ne va sfatui licheaua academica. Desigur, pentru lichea profesoratul academic e un part-time job pe langa jobul real de unde isi scoate banii seriosi. El vine la cursuri obosit de munca, de stress, de postul gras de la minister, de functia de consilier, de postul de la banca, de, de, de… dar nu de invatamant. De ce sa ne mai chinuim sa ii cautam de bube si puroaie pe studenti? Adevaratele mostre de siderare stau la catedra. S-a inteles?
este adevarat ca profesorii in cauza sunt de la Facultatea de Litere sunt nume redutabile, insa:
1. de-a lungul anilor s-a decis intotdeauna aproape in unanimitate mentinerea la Catedra a multor impostori si politruci. Solidaritatea a functionat impecabil intre sexagenari, acum vremurile se razbuna. Prof. Zamfir, din pacate pentru el, a fost unul dintre putinii (singurul?) care a criticat prelungirile de activitate in masa…
2. pensionarea la 65 de ani e trista… Se intampla si in alte tari, peste tot, dar profesorii pensionari isi pastreaza un birou, ca si dreptul de a examina la licenta, la master, de a conduce doctorate, proiecte… Poate despre asta ar trebui sa vorbim… Despre disponibilitatea de a te implica atunci cand nu te mai obliga nimic si nu te mai recompenseaza nimeni… Despre gratuitatea actului de a-i invata pe altii…
Incompetenţa studenţilor depăşeşte în maximalism absolutul hegelian! O spune tocmai un terorizat de propria incompetenţă
Daca pot sa ii dau dreptate respectabilului meu domn profesor in ceea ce priveste pensionarea unor nume cu adevarat grele din Universitatea Bucuresti, Facultatea de Litere, nu pot sa fiu de acord cu blamarea tuturor absolventilor care muncesc si care au note meritorii- ca de exemplu cei din grupa mea de la Studii literare romanesti, Master, anul II.
De ceva ani buni functioneaza sistemul asta. Absolventi incompetenti intra lejer in posesia unei diplome, si nu e de mirare atata timp cat nu se preia pe deplin sistemul din universitatile occidentale, in care cantitatea de informatii ingurgitata nu joaca un rol important