Cîntecul morţilor. La Periprava

Din 2006, de cînd am iniţiat programul de arheologie contemporană, ca preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, nu mi-am putut imagina că o să trăiesc ceea ce s-a petrecut în cîteva zile la Periprava. Un loc pe care l-am ştiut din cărţi, din poveşti ale supravieţuitorilor de acolo, pe o insulă transformată într-un lagăr de concentrare comunist, care a fost socotit un iad pe pămînt. O parte a lumii noastre, lipovenii care sînt trăitori la Periprava, este osîndită şi astăzi să zacă în arşiţă vara şi sub geruri şi viscol năprasnice iarna, sub pecetea morţilor care mi-au părut că respiră de sub pămînt sub acel cer de un albastru pînă dincolo de nori, şi încă îşi trăiesc povestea suferinţei lor pe insula aceasta mare, care este în sine o definiţie a singurătăţii. A unei tristeţi şi nimicnicii care ne-au cuprins şi pe unii dintre noi, dintre aceia care am fost acolo, în căutarea morţilor şi a demnităţii lor, pe un mare ostrov pe care, ca prin minune, din nisip răsare iarba şi viţeluşi legaţi de salcîmi singuratici o pasc. Cum se calcă pe apă Încerc acum să vă povestesc ce am trăit acolo, alături […]