Cîştigătorul nu ia nimic (III)

Dar partea cu adevărat inedită a volumului de Opere Sorin Stoica o constituie cea în care sînt reproduse agendele personale ale autorului, dizertaţiile de masterat în care face o socioantropologie a mediilor scriitoriceşti, de la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu“ şi pînă la fracturişti, dar şi articolele din ziarul local Partener sau din cel naţional Suplimentul de cultură. Nu-mi dau seama care ar fi greşeala mai mare (sau răul mai mic): să le analizez separat sau să trec direct la abordarea care mi-a fost sugerată de chiar lectura textelor – adică una holistică, ce are atît ca finalitate, cît şi ca poietică, o relaţie încordată cu limbajul? Cred că o să le îmbin, pentru că e bine să ne ferim de purism în artă, n’est-ce pas? În primul rînd, fermecătoarea dizertaţie, care se transformă pe parcurs, dintr-un eşec epistemologic, într-un succes literar, coordonată de Şerban Anghelescu şi Vintilă Mihăilescu, se voia iniţial o analiză sociologică a coagulărilor de scriitori, adică a cenaclurilor şi „şcolilor“, însă primele interviuri au relevat faptul că majoritatea celor abordaţi relataseră deja prin cărţi tot ce-şi mai aminteau. În poveştile lor apărea o constantă destul de interesantă ca instrument în studiul antropologic, şi anume alcoolul, cu […]