Cîştigătorul nu ia nimic (III)
Sorin STOICA - Dincolo de frontiere. Opere
Dar partea cu adevărat inedită a volumului de Opere Sorin Stoica o constituie cea în care sînt reproduse agendele personale ale autorului, dizertaţiile de masterat în care face o socioantropologie a mediilor scriitoriceşti, de la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu“ şi pînă la fracturişti, dar şi articolele din ziarul local Partener sau din cel naţional Suplimentul de cultură. Nu-mi dau seama care ar fi greşeala mai mare (sau răul mai mic): să le analizez separat sau să trec direct la abordarea care mi-a fost sugerată de chiar lectura textelor – adică una holistică, ce are atît ca finalitate, cît şi ca poietică, o relaţie încordată cu limbajul? Cred că o să le îmbin, pentru că e bine să ne ferim de purism în artă, n’est-ce pas? În primul rînd, fermecătoarea dizertaţie, care se transformă pe parcurs, dintr-un eşec epistemologic, într-un succes literar, coordonată de Şerban Anghelescu şi Vintilă Mihăilescu, se voia iniţial o analiză sociologică a coagulărilor de scriitori, adică a cenaclurilor şi „şcolilor“, însă primele interviuri au relevat faptul că majoritatea celor abordaţi relataseră deja prin cărţi tot ce-şi mai aminteau. În poveştile lor apărea o constantă destul de interesantă ca instrument în studiul antropologic, şi anume alcoolul, cu […]
Hristos a înviat!
Cred că atunci când a apărut revista „Fracturi” a fost un moment în care se simțea în aer dorința de a se schimba paradigma literară, pentru că postmodernismul, nici măcar cel așa-zis autenticist, nu mai corespundea „cerințelor” și ideilor lumii (pe care eu nu le înțelegeam cum se cuvine atunci). Era prea livresc pentru lumea însângerată și vie în care trăiam. De fapt, optzecismul a fost un produs clar al mentalității „de apărare” (a se citi… de compromis): Artă pentru artă.
Atunci când „Fracturile” au apărut și au acoperit cumva această cerință lumească, mulți tineri care „simțeau la fel” s-au simțit lăsați pe dinafară. Dar, fizic și financiar (și Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru asta!) „Fracturi” nu a putut să fie mai mult decât a fost, o mică revistă de 24 de pagini, care a avut un tiraj maxim de 2000 de exemplare și doar opt apariții (sau șapte?)
Azi îmi reproșez mult că nu am împins literatura tânără într-o direcție tradiționalistă, cum ar fi trebuit. Am lucrat în direcția „globalistă”, iudeo-masonică, avangardistă, distructivă… (Astăzi tinerii autori care scriu în direcția asta, deși nu au decât 2 – 300 de cititori, sunt promovați intens în mass-media culturală și în mediul universitar… Oare de ce? Chiar e importantă o literatură fără cititori? Eu cred că se caută, de fapt, globalizarea cu orice preț, iar valoarea acestei literaturi nu contează. Cei care conduc lumea au nevoie de un om unic, cu aceleași idei, care să reacționeze la fel la aceiași stimuli.)
Megalomania de care mă acuză Sorin sigur a existat. Dar, mie mi se părea firesc ca niște autori de 18-20 de ani, nedebutați, să asculte de unul de 25 de ani, care era socotit cel mai promițător tânăr poet și care mai avea și ceva experiență jurnalistică. Sigur că tinerii din ziua de azi (dar și cei din ziua de ieri) au o problemă de ascultare, dar eu, deși veneam dintr-un liceu militar, nu cred că am fost un rigorist. Relațiile dintre noi erau mai degrabă de prietenie. Așa că acest păcat al mândriei, al megalomaniei, e ceva ce ține doar de mine. De departe poate că eram văzuți ca un trib, dar de aproape eram niște zăpăciți care sporovăiau la bere.
La început am scris eu editoriale, apoi, plictisindu-mă, am lăsat-o pe Domnica. Din comoditate (îmi era mai ușor să comand editoriale la mine în casă), dar și pentru că mi se părea că le scrie bine. Dar cred că a scris unul și Ionuț Chiva. Între noi, în cenaclu, nu a fost nicio discuție asupra acestora, pentru că toți cei din grupul nostru erau promovați prin revistă. Or fi fost și nemulțumiri particulare pe care nu le știu. Din păcate, direcția în care duceau revista și cenaclul nostru sufletele acestor tineri și a tinerilor care ne citeau și ne ascultau nu a fost bună.
Din fericire, fracturismul oferă la ora asta modele umane, are cinci exemple de despărțire de lume, ceea ce îl face să poată fi comparat, cine s-ar fi așteptat la asta?!, cu curentele literare mistice, de felul celui de la Rugul Aprins.
Suntem, așadar: Părintele Savatie Baștovoi, Părintele David Peniuc, Părintele Serafim Urmanov, Marius Ștefănescu (stilist, din păcate) și cu mine. Dar avem și un caz nefericit, acela al poetului George Vasilievici. Dumnezeu să îl ierte, dacă se mai poate… (Sinuciderea e un act extrem de grav, de neiertat, care arată neîncrederea în iubirea Lui Dumnezeu…)
Din ce vine apetența fracturiștilor și a descendenților lor utilitariști către Credință și către părăsirea lumii?
Dintr-o asumare cât de cât sinceră a vieții și a vorbelor lor, cred. Sinceritatea te împinge spre Lumină.
Să dea Dumnezeu să vină schimbări semnificative, în bine, și în viețile celorlalți fracturiști și utilitariști, dar și în viețile urmașilor lor hyperliteraturiști și clubliteriști.
Și să îi ferească Măicuța Domnului să apuce calea pierzaniei, calea pe care a mers, din nefericire, săracul de George…
Și vă invit să citiți adevărata literatură românească, literatura tradiționalistă, care are și ea modelele ei. De ce nu sunt reprezentați în manuale Radu Gyr, Ion Pillat, și Aron Cotruș, cum ar trebui? Și de ce nu se vorbește cum ar trebui despre scrierile lui Virgil Maxim, ale lui Traian Dorz, ale lui Deomstene Andronescu, ale lui Vasile Militaru, ale lui Ioan Ianolide? Iertați-mă, dar aceasta e adevărata literatură românească a anilor șaizeci-optzeci, iar nu cea mai mare parte din cea promovată de universitarii și filologii noștri.
În câteva zile voi debuta o poetă deosebită, Sora Ramona Fărăian. Vă invit să o citiți. ( Ca să vă faceți o idee, puteți să urmăriți blogul meu, pentru că în data de 25 aprilie vor apărea pe el câteva dintre poeziile ei: http://yanush.wordpress.com )
Cât despre Sorin Stoica… Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească și să nu îi pună la socoteală vorbele rele!
Iartă-l, Doamne, că nu a știut ce și despre ce scrie!
catea poate fi cumparata de undeva ? ca n-am gasit-o in nici una din librariile din centrul Bucurestiului…N-a aparut inca in librarii sau deja s-a epuizat tirajul ?…