Cîteva interogaţii „neofeministe“

„Ce-i al meu e-al tău şi ce-i al tău – al meu.“ W. Shakespeare, Măsură pentru măsură  Feminismul a urmărit să substituie, printr-o paradigmă egalitaristă, vechile ierarhii ce au justificat o lungă istorie a discriminărilor sexuale. Femeile au fost private secole de-a rîndul de drepturi şi respect pentru demnitatea lor specifică, fiind încorsetate în roluri domestice şi supuse juridic şi social autorităţilor masculine. „Rebeliunea“ socială feministă s-a bazat pe invocarea acestor nedreptăţi, manifestînd, de multe ori reactiv, rănile pe care o parte din umanitate i le-a cauzat celeilalte. Deşi atitudinea vindicativă nu poate fi bună în sine, ea este un rezultat natural al oprimării unor oameni de către alţii, pe care îl putem observa şi în cazul altor tipuri de discriminare.   Deşi multe abordări feministe folosesc un ton reactiv şi revizionist, discursul feminist n-a fost întotdeauna resentimentar (antimasculinist). Există şi un feminism ce susţine echilibrat complementaritatea bărbatului cu femeia, criticînd însă modelul cultural patriarhal şi idealul macho de comportament masculin – ilustrat, de pildă, în filmele cu cowboy-i duri, care ordonă crime cu o mişcare a capului şi armează pistoale cu surîsuri cinice. Acest „ideal“ le este dăunător şi bărbaţilor, întrucît le interzice să-şi manifeste emoţiile şi sentimentele umane, […]