Clara Mareş, Tudor Vornicu şi cum se scrie istoria

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

Istoria nu este o știință, cu asta unii dintre noi ne-am obișnuit. Dar atunci, la ce bun istoria? O mulțime de răspunsuri stau la pîndă, și nu e în intenția mea să le consemnez acum. Din anii 1930, de cînd se face istoria mentalităților, apoi din anii 1970, cînd unii istorici au superbia să afirme că istoria e un gen cvasiliterar (spre deosebire de ce spunea Aristotel în Poetica), iar alții li se opun (vezi disputa Carlo Ginzburg versus Hayden White), consumatorii de istorie se văd oligați să nu-i mai atribuie prestigii pe care nu le poate justifica. Istoria este esențială pentru cunoașterea și pentru practicile sociale, la fel cum psihanalizele de tot felul sînt esențiale pentru autocunoaștere. Dar, de obicei, fantasmele-s mai puternice, inconștientul nu-şi acceptă propria subminare, și atunci te trezești că istoria ajunge – sau rămîne – o practică narcisică. Şi pentru că istoricul trebuie să-şi salveze dublul prestigiu al profesiunii, dar şi al său propriu, crede că dovezile pe care le strînge el îl aşază nu în poziţia lui Montaigne, ci în jilţul judecătorului, al celui care nu este mînat de acea dorinţă de „adevăr“, ci de dulcea patimă a justiţiei. Este ceea ce face, […]

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

Cosmin Budeanca mai 18, 2012 la 3:02 pm

Stimate domnule Matei. Afirmati mai sus, intr-un comentariu: „Ma indoiesc doar de faptul ca TV ar fi fost anchetator penal, folosindu-şi forţa fizică pentru a mutila deţinuţi politici. Mă îndoiesc, nu neg.” Dupa cum probabil ati vazut in filmele americane cu anchetatori exista o metoda „good cop and bad cop”. Metoda este insa mai veche (nu conteaza cat de veche) si ea era uzitata si de anchetatorii Securitatii. Pe langa multe altele metode in care nu era folosita forta fizica. In final, la unele dintre aceste metode, anchetatul ceda. Sau nu. Si in foarte multe cazuri nu bataile si torturile fizice inimaginabile au fost cele care i-au facut pe cei anchetati sa cedeze, ci mici gesturi simbolice cum ar fi o poza cu copilul ramas acasa (asta ca sa dau doar un exemplu). Asadar… TV putea fi zelos si competent fara a fi neaparat brutal.

pierre mai 17, 2012 la 2:39 pm

eludînd caraghios subtil Problema sau cel puţin încercînd, dar nereuşind.

Nu se neagă în niciun fel că Tudor Vornicu ar fi fost un anchetator penal al securităţii comuniste deja din anii 50-60 şi în continuare un intim colaborator pînă mai ieri, DOAR că NE ÎNDOIM să nu fi fost şi unul zelos, cunoscînd prea bine istoria comunismului şi mecanismele de Teroare şi Represiune ( în special perioada 47-65, de o violenţă greu de închipuit şi eludată azi cu subtilitatea stilurilor de genul unor literaţi ca, aici, Alexandru Matei) care l-au instaurat şi l-au menţinut oficial pînă în 1990 şi manipulat-mascat pînă azi cu toate urmările directe, indirecte şi colaterale, mai mult decît palpabile azi.
Plecînd de la analiza adevărului şi trecînd literat prin stil şi alte subtilităţi de tot felul, enunţînd “îndoieli” despre stilul cărţii Clarei Mareş, “I.D. Sîrbu în arhivele securităţii”,domnul Alexandru Matei se refugiază mai puţin meritoriu în spatele unor simple cuvinte (satrap, zelos) pe care (şi aici ) le despuiază de sensul lor concret-real în contextul a ceea ce România a trăit din 1944 încoace, şi în special repetăm, absolut necesar, perioada 1947-1965, în care Tirania Terorii Comuniste cu ale ei instrumente inchizitoriale ale Securităţii au distrus cu sîrguinţă şi ZEL aproape Totul instaurînd o Spaimă Totală şi Absolută, pe care domnul A.Matei, după felul cum se exprimă o ignoră cu zeloasă pură naivitate, sau cel puţin omite sau poate doar uită.
Printre artizanii Sistemului Satrapic Terorist Sîrguincios (zelos) Criminal s-a numărat şi distinsul Căpitan de Securitate Tudor Vornicu ( onorat pentru meritele deosebite în muncă şi realizările luminoase, cu medalii, diplome şi posturi cheie-importante ale Regimului Comunist Tiranic Terorist Criminal Totalitar şi Zelos Fără Milă.
Pentru cei care nu acordă acestor detalii prea mare importanţă şi trec uşuratici fără să le aşeze în contextul istoric la adevărata lor morbidă semnificaţie şi atroce greutate le vom sublinia doar că nu doar aici, avem îndoieli dar şi grave bănuieli în probitatea lor “stilistică”, “literată” şi, de obiectivă-imparţialitate.
Exemple bănuite de o “uşurătate” rău-voitoare care frizează ridicole şi incită la revoltă întru stabilirea unor adevăruri clare şi concrete. Domnul Alexandru Matei foloseşte tot felul de termeni şi cuvinte, scoţîndu-le din context, nesubliniind adevărata lor semnificaţie în cadrul istoric cunoscut şi deosebit Comunist Criminal din România anilor ‘47-’65, cu o nevinovăţie mai mult decît dubioasă, exemple: “anchetator”, “anchetator penal”,“folosindu-şi forţa fizică pentru a mutila deţinuţi politici”, “regimul”, “restul e pălăvrăgeală”( din ultimul său răspuns la comentarii “Clara Mareş şi alţii”)
Deasemeni Alexandtu Matei afirmă “nu eu am scris “satrap””, NU ! dînsul a scris doar
“SATRAP ZELOS” ( citat din comentariul “pierre’daniel” din 12 mai 2012) făcînd un joc de cuvinte, ironizînd, amalgamînd, deturnînd atenţia.
Domnul literat Alexandru Matei ştie cu sîrguinţă să ia două cuvinte de ici şi de colo să le combine metodic şi cu dibăcie, creînd astfel o diversiune dorit subtilă, ca apoi să facă pe niznaiul ascunzîndu-se după şi conturnînd lamentabil tema, subiectul, problema, durerea, meteahna şi ADEVĂRUL.
Nu se poate NEGA deloc acest lucru, şi chiar avem multe îndoieli şi concrete bănuieli.

Gheorghe Campeanu mai 17, 2012 la 2:22 pm

@ Alex Matei

Cind s-a publicat Dosarul Brucan in 2008 in care au aparut pentru prima data (cred) date despre colaborarea pe diverse nivele a lui TV cu organele de Securitate, reactia a fost mai degraba de incredulitate indignata.

Asa ca, interventia mea de mai sus, era menita doar sa coreleze informatiile despre TV continute in cartea doamnei Mares (si in articolul Dvs.) cu cele din dosarele DUI ale lui Silviu Brucan. In nici un fel nu intentionez sa ma instilez (sau sa ma pronunt intr-un fel sau altul) in discutia legata de posibilitatea ca TV, in ipostaza de anchetator penal, sa fi comis acte de brutalitate fizica. Nu am date sau indicii substantiale care sa-mi permita participarea la o asemena dezbatere, si speculatiile in acest domeniu ar fi o dovada de neglijenta impardonabila din partea mea, daca nu chiar una de derapaj deontologic.

alex matei mai 16, 2012 la 11:12 pm

Mai intii, o lamurire. Nu eu am scris \”satrap\” in articol, ci unul dintre comentatorii mei de aici. Dar, daca va asumati sintagma \”zelos anchetator\”, mi-ar placea sa o dovediti. Pentru ca poate TV nu a fost zelos. E nevoie de multe informatii pentru a ajunge la conculzia ca un anchetator a fost zelos. De altfel, va stau la dispozitie pentru o discutie, datele mele de contact se afla la redactia OC.
In privinta celorlalti comentatori, de pilda Gheorghe Campeanu. Eu am afirmat ca existe probe care demonstreaza ca TV a lucrat pentru Securitate, de acest lucru nu ma indoiesc. Ma indoiesc doar de faptul ca TV ar fi fost anchetator penal, folosindu-şi forţa fizică pentru a mutila deţinuţi politici. Mă îndoiesc, nu neg.
Altminteri, nu neg nici o clipă colaborarea lui TV cu regimul, morala lui circumstanţială, toate astea sunt clar dovedite.
Eu altceva întreb: de unde dovada că a fost un zelos anchetator penal? Tot restul e pălăvărgreală. De aceea revin la Clara Mareş, căreia îi mulţumesc pentru răspuns.

Gheorghe Campeanu mai 16, 2012 la 4:29 am

@ Alexandru Matei @ Clara Mares

Pentru posibile corelatii de date, Tudor Vornicu apare ca autor de rapoarte informative (note olografe, semnate atit „Vornicu” cit si „Epureanu-Vornicu”) in „Dosarul Brucan”, Polirom 2008 (pg. 223-225; 263-269).

Daniel StPaul mai 15, 2012 la 9:19 pm

@Alexandru Matei
Cum am ramas „cu sechele” in dupa lectura, urmarindu-ma ideea criticii „pure”, suverane, olimpian detasata de mizeriile si arcanele moralei, m-am intrebat daca evacuarea moralei dintr-o intreprindere critica nu e cumva mission (aproape) impossible. O fi stiut/ banuit ceva iubitorul de sofie cind isi faurea une morale par provision (pentru caz de comoditate -ori de complexitate-…
Iaca, insa, azi – coincidenta ori caz flagrant de serendipity (foarte „trendy” vocabula)-, deschid niste pagini despre scriitura/scriitor si dau peste urmatorele care, cred, va „vin” (altfel n-as fi revenit):

„We work in the dark – we do what we can- we give what we have. Our doubt is our passion, and our passion is our task. The rest is the madness of art.” (Henry James: „The Middle Years”).

N-am subliniat cu majuscule…; stilul, oricum, nu va va lasa indiferent (poate).

pierre mai 15, 2012 la 5:48 pm

Cînd domnul Alexandru Matei ne învaţă cum două adevăruri pot fi adevărate fiind diametral opuse, sau numai alăturat opuse, sau cel puţin diferite sau, totul fals, numai îndoiala, stil.
Este foarte interesant de urmărit Stilul Alexandru Matei bine conturat şi în celelalte articole mai vechi şi mai noi ( de citit !) şi ele tot atît de intrigant atrăgătoare, unde vom avea revelaţii deosebite despre subtilitatea stilului amalgamului tipic îmbîrligăturilor şcolii de partid unic împărţit între timp în partiduţe amic-inamice prietene şi drăguţe veşnic în fuziune-confuziune bulversant creatoare inspirate din recentul trecut glorios-dezastruos al patriei noastre.
Clarificarea adevărului stă în limpezimea stilului, radicalismul unora, bunăvoinţa altora.

Daniel StPaul mai 13, 2012 la 2:39 pm

@Alex Matei
Pentru ca vorbeste (insemnarea) SI despre punctul de vedere al celui ce refuza spiritul “justiar” al scrierii istoriei si clameaza imperativul probei ultime, irefutabile si tonitruante pentru a trimite la culcare indoiala. Poate ar trebui sa ne intoarcem aux outils du métier, la jouissance… le bonheur de deviner peu à peu … Daca aveti indoieli (re:Tudor Vornicu), ati putea, eventual, sa va dati truda de a le risipi; proba ultima (pe care nu stiu cit o doriti) is there, for the taking, trebuie doar putina bunavointa.Cei ce clampanesc la scrisul ironiei (sortii, vezi \”Casa de cultura Tudor Vornicu\” -à propos, Angela Gheorghiu nu e mai adjudeanca decit “colonelul\”, or ce-o fi fost, caruia i se tot scrie… istoria?- vezi si \”Scoala de televiziune –ah, ador, “viziune”!!! – Tudor Vornicu\”), acesti stilisticieni ironisti ai sortii, deci, o au. Ori, mai stii, poate va veni strigoiul lui TV (hmmm!) sa ni se confeseze… Poor Yorick! (poor I.D. Sirbu…)

alex matei mai 12, 2012 la 10:04 pm

Pierre. Nu stiu daca Vornicu a fost capitan de securitate in sensul invederat de dumneavoastra. Dar am și aici o problemă, poate stupidă. Nu am încredere în textele care înșiră cuvinte cu majuscule. Cred că cel mai interesant ar fi ca tocmai Clara Mareș să ne spună ce crede despre astfel de replici ticsite de majuscule. În orice caz, răsună puternic formularea „satrap zelos”. Sau, dacă vreţi, SATRAP ZELOS.
Daniel. Înţeleg, dar nu tot. De ce autoreferenţiualism? Totuşi, nu eu îi pun împreună, ci un istoric. La drept vorbind, probabil istoria i-a pus împreună, şi aici eu nu pot nimic. Aceeaşi istorie care i-a pus împreună pe Radu Filipescu şi pe Păunescu. Dar dacă dumneavoastră credeţi că eu intru fără să vreau în pielea lui Florin Condurăţeanu, de pildă, prin stilul textului meu, cred că greşiţi. Nu îmi fac iluzii în legătură cu Vorrnicu, nu e vorba de asta. Dar acum, pe bune, dacă totuşi n-a fost zelos? E doar o ipoteză.

pierre mai 12, 2012 la 9:34 pm

Formule de catedră. Ridicol de academie. Diplomă de inginer.Schimonoseli simpliste provinciale de o banalitate înfiorător de revoltantă, cu o pretenţie mascată ce dă frisoane amare şi acre

Mînuitori de doctrine, teorii, îmbîrligături, modernisme postmodernisme “discursuri” de doi bani, socialism-ceauşisme re-inventate eufemistic, întortocherea adevărurilor simple, ba cu ghilimele ba fără şi iar, la tot pasul, formule TIP de tipul sofismelor de baltă neaoşă de bărăgan :
ŞTIIŢA NU ESTE O ISTORIE !!! ha, ha, ha !
înţesate permanent de înceţoşarea căutat-voită a coerenţei şi sensului Real înspre Adevăr şi Dumerire, prin OMISIUNI Flagrant Greţoase, puerile, pseudo-interesante, de undeva din aula universităţilor postcomunist-postmoderniste, lipsite total de tocmai ceea ce lipseşte Intelectualului român cu prisosinţă : Coloana Vertebrală !
O Abundenţă sufocantă de clişee surogat. Un exemplu ? Primul paragraf în întregime.
Preţiozitatea jocului : provocare-formulări ieftine de broşură doctrinară de partid este un monument de insuficientă stăpînire a limbajului şi noţiunilor clare. Bănuită aici, doar de o simplă evident mascaradă întru deturnarea adevăratelor probleme Esenţiale pentru lămurirea Temei Subiectului abordat cu emfază doct-intelectuală subtil atenuînd-mascînd superiorităţi narcisice şi ironii justiţiare. Un limbaj demn de talentul, cultura şi abilitatea unui Leonte Răutu.

“Anacronismul” aşa cum este el utilizat aici, superior-sarcastic-moralizator aici este doar un cuvînt, un termen, o ideologie o doctrină PUR-post Comunistă de prostit copii tîmpiţi. Acelaşi gen de limbaj, şi nu singurul, pe care l-au ţinut comuniştii timp de 45 de ani şi postcomuniştii după ’89 pînă azi, şi continuă, avem aici acest superb exemplu clasic concret :
“viaţa ciudată”, “republica populară”, “era deja instalată”, “îl găseşte perceptor”, “(intrase deci în “sistem”)”, “Îl angajează”, “servicii Puterii” etc etc şi se continuă tot aşa trecînd prin “ba chiar şi la Păunescu”. Plus, toate celelalte caraghioase silogisme care urmează abundent inundînd sufocînd Adevărata Problemă.

DECI: TV de la TV, usturoi n-a mîncat, gura nu-i pute, dovadă clară nu există I.D. Sîrbu minte, exagerează, a luat-o razna, face confuzii, era beat, se tîmpise de tot ce-a trăit, şi-a murit săracu departe şi singur, calm şi scriind, tot scriind, nemai ştiind ce spune.
DECI : cică s-ar putea ca T.V. ăla să nu fie acel T.V. de la TV, şi nu cei din brigada TV să fi fost ToVarăşii-amicii lui T.V. cu care lucra intens la Distrugerea Mucegaiului Decadent
Putred Burghezo-Moşieresc Capitalist Occidental ??!!??
DECI : Clara Mareş cade şi ea , tam-nisam în plasa, pardon , în capcanele istoriei şi-o ia drept bună prea pripit, deontologic vorbind, plus medaliile alea, plus cum citează şi scrie fără stil sau în ce stil, plus tot felul de banalităţi fără dovezi palpabile domnule !
“Ce mai domne, cine n-avea medalii d-ale pe vremea aia ? “, şi-apoi “Cine nu era atunci informator şi securist ?”, “Toţi, hai nu chiar, cei mai mulţi ! “, “Ce Să-i faci, Astea erau vremurile !”, “ Iar ceauşescu, băiat bun dar cu defecte, era un naţionalist român socialist get-beget cu studii şi inteligenţă, care făcea şi el ce putea, cam cum făcea toată lumea ce putea” “Hai că nu e grav ! ”
DECI : să-nţelegi că, cum Stilul contează, iar miza e Stilul, ce mai contează “şpilul”. Căci “şpilul” nici nu mai are importanţă literară într-o literatură postmordenist-postcomunistă de stat democratic şi capitalism deşănţat de foşti tovarăşi şi preteni, de foşti preteni şi tovarăşi, de foşti ……..
ŞPILUL nu contează căci nu Interesează şi, dacă nu Intersează nu contează.
Iar Şpilul nu-i nici măcar Ştiinţific, fie vorba-ntre noi !

Daniel StPaul mai 12, 2012 la 4:06 pm

Insemnarea de mai sus articulata pe o tema vorniceasca are si un bizar-nostalgic autoreferentialism. Punindu-i sub spot pe Tudor Vornicu si pe I.D.Sirbu autorul nu are tresariri hamletiene („look here, upon this picture, and on this…”) ci molcolm pianoteaza stilistic o pagina maiastra din antologia suplimentului sentimental si hermeneutic (and stylistic, naturally) al Jurnalului National.

Si, desigur, e doar o pura coincidenta faptul ca articularea s-a produs oarecum sincron cu o anumita lansare de carte biografica din luna aprilie.

Johnny mai 12, 2012 la 2:46 pm

INTRIBÄRI in anul Caragiale
Istoria Romanilor nu este identica cu Istoria Romaniei Mari. Transilvania, Banatul, Bucovina,… pina in anul 1919….au avut un Drept civil, o legislatie in alte limbi, o traditie MITTELEUROPA… Vestul e cu totul altceva decit Ragatul Romania, principatele Muntenia si Moldova.
KULTURGESCHICHTE e din 2009 cu Premiul Nobel la literatura in atentia tinerilor romani din generatia internet. DIGITAL se poate vede, citi si aude mult mai mult decit ofera limba romana azi tinerilor…..

Romanii in UE 27 ……. “ sa se schimbe TOTUL, in principiu suntem pentru, … doar ici colo… in partile esentiale… sa nu se schimbe nimic….”….
Schengenland in anul Caragiale

pierre mai 11, 2012 la 8:46 pm

Sînt totuşi unii încă AZI………….

Şi-s încă foarte mulţi. Cineva se joacă cu stiloul, stilul, istoria, diversele importante semnificaţii, şi alte multe “nelămurite” Adevăruri.
Nelămurite le afirmă dînsul. Nelămurindu-le şi mai mult jucîndu-se cu citatele şi căutînd nod în papură unei plute putrezite : comunismul, comunismul românesc, România comunistă.
Se pleacă de la un personaj cu farmec , inteligenţă, stil, gust, cultură devenit căpitan de securitate trecînd DE PARTEA CRIMEI mai repede sau mai încet prin toate eşaloanele-măruntaiele-posturile maşinării de distrus, ucis, demolat, schingiut, înspăimîntat, terorizînd un popor, o ţară, un neam, o viaţă, vieţi, mii şi milioane.
Începînd cu intrarea trupelor sovietice în România, din 1944, Comunismul şi Securitatea, au devenit Ruloul Compresor de Oprimare TOTALĂ ABSOLUTĂ. Cei care se fac că nu cunosc istoria vorbind despre stil, cei care cu ” stil ” vorbesc de dovezi palpabile şi verificabile uitînd istoria, cei care sînt subtili deformînd prin omisiuni Stilul Crimelor Comuniste, nu sînt decît nişte scelo-literaţi stilizînd după ureche o istorie care nu mai are nevoie de alte dovezi pentru a înţelege Abominabilul în care s-a lăfăit căpitanul de Securitate Tudor Vornicu.
NU, Tudor Vornicu n-a fost o victimă, la urma urmei el a fost doar un CĂLĂU, unul dintre Călăii Sistemului, un satrap, fără morală şi conştiinţă, dar cu stil, pentru că omul avea stil, da domne, un stil plin de « charme ».
Cel care se face că nu ştie ceea ce a însemnat (şi înseamnă) colaborarea cu Puterea Criminal Comunistă nu poate scrie, pentru că nu poate avea stil, nu poate fi un literat, pentru că neştiind o grămadă de lucruri nu le poate descrie, reda, înţelege, imagina.
Neştiind ceea ce este nici MORALA nici sensul ei, vorbeşte despre estetica formei Crimei Permanente omiţînd conţinutul Gropilor Comune, omiţînd labirintul bestial atroce a distrugerii lente fără de milă.
Cum de fapt, dînsul, omite nonşalant esenţialul, este exclus să ne înşelăm.
Pentru mine, însă, ca cititor, miza Adevărului este mai mare decît, poate, îşi poate imagina, „literatul”, Alexandru Matei.

Comentariile sunt închise.