Clovnul şi Huliganul (II)

August Prostul ca Evreu. Dilemele asimilaţionismului   Cu toată greutatea existenţială pe care o au pentru el asemenea identificări, N. Manea le mînuieşte cu o discreţie exemplară din cel puţin două motive fundamentale. Mai întîi, dintr-un sindrom defensiv, semnalat şi de alţi supravieţuitori ai lagărelor („Copilul întors din lagăr la finele războiului voia cu orice preţ să uite, voia cu orice preţ să fie ca ceilalţi“); în al doilea rînd, dintr-un profund sentiment de demnitate, care îl face să deteste exhibiţionismul victimelor1: „Nu voiam să accept «colţul etnic» în care Autoritatea încerca să mă izoleze. ş…ţ Rolul de victimă perpetuă nu-l suportam. Am rămas cu o adîncă neîncredere faţă de cei care profesionalizează lamentarea“ (Manea 1997, 158). În perspectivă temporală, postura adoptată de autor se potriveşte foarte bine unui intelectual evreu din Europa Centrală. Altfel decît alte sectoare şi curente ale comunităţilor israelite din regiune – de la „ortodocşi“ la sionişti –, intelectualitatea evreiască2 alesese fie asimilarea la ambientul cultural înconjurător, fie, ca alternativă, o formă oarecare de internaţionalism. Preferinţele lui N. Manea se îndreaptă clar către prima direcţie, deşi, pentru scurt timp, el a păşit şi pe cealaltă cale. În tot cazul, şi asimilaţionismul, şi internaţionalismul – ca opţiuni […]