Clujul lui Funar, albinosul lui Dagur Kari si „tinerii regizori“

Sa spun ca, de cind ma stiu si pina acum, nu cunosc o ocupatie mai placuta decit sa ma zgiiesc la filme – chiar asa, privitul timp, nepriceput, total vrajit, dedicat – ar fi o cochetarie inutila. Daca nu mi-ar placea atit de mult sa scriu, as alege sa ma uit astfel la filme, cu inocenta prefacuta, asa cum o faceam in studentie cu prietenele mele si cum, din pacate, n-am mai facut-o de atunci. La Festivalul de film de la Cluj, Transilvania, am ajuns insa pe alte cai, putin mai ocolite, care mi-au adus aminte, in schimb, nu numai de vechea mea placere, dar si de sentimentul de libertate, de frumusetea surda si inconstienta a zilelor de studentie. Poate ca exagerez putin, dar asta face mai simpatica relatarea… Vezi filme, colinzi orbeste, uiti de metropola si de program si viata se scurge suprarealist. Intilnesti, orice fel de artist ai fi si mai ales daca nu esti, o alta lume, iar traficul de idei pe care il realizezi aici nu-l poti duce la capat nicaieri altundeva la fel de dezinvolt. Pe linga filme, asadar, distractie, iar pe linga distractie, un sentiment de solidaritate. O sa derulez banda cu citeva saptamini […]