Colectia de mirari: Panadolul si poporul

Ca un facut, de citeva saptamini grele, pline ochi de evenimente nu din cele mai placute, se difuzeaza zilnic reclama unui medicament, pe numele lui „Panadol“. Din respectiva reclama, la inceputul ei, se pricepe cum ca nu mai are omul dureri de cap daca inghite respectivele pastile. Dar cit de mult „Panadol“ ne mai trebuie noua, contribuabililor, ca numai ce faci privirea roata si vezi ca majorarile lucreaza fast, active ca ventilatorul, la energie, gaze naturale, toate celea. Dar nici cel care rosteste reclama panadoliana nu e de ici, de colo. Este un adevarat „baiat de baieti“. Dupa ce ne anunta ca „Panadol“ ne face foarte bine la ostenitii, chiar epuizatii creieri, omul in cauza porneste si turuie napraznic ceva despre felul cum e de ingurgitat sau consumat medicamentul cu pricina. E ceva spectaculos, teribil (totodata), dupa ritmul in care vorbeste respectivul individ (se pare ca este actor, dupa timbrul vocii), iti vine automat sa consumi o cutie intreaga din respectivul vindecator de creieri mai mult sau mai putin bolnavi, iesi bine, oricite pastile ai la bord. Si uite asa ride omul la „Panadol“ si, n-are ce face, se gindeste la popor. Pentru ca poporul a ajuns precum reclama „Panadolului“. […]