Competenta activa si productiva de care aveam nevoie

Scriu pentru prima oara despre un mare cunoscut care nu mai este. Si care nu este pe cit ar trebui cunoscut. Ma refer la ceva ce are legatura directa si adinca cu devenirea multora ca scriitori. La anul 1971, cind – stranie lucratura benefica a coincidentelor! –, dupa ce incepuseram (Iova, Craciun, Nedelciu etc., eu) sa gindim si sa practicam o alta scriitura, s-a intimplat ca Domnul Profesor sa ajunga o data cu noi la „Junimea“ bucuresteana. A fost, poate, ocazia cea mai favorabila cu care s-au intilnit, prin primul sau grup, viitoarea generatie ’80 si momentul iesirii „textualismului“ din ezitari si tatonari. Ov.S. Crohmalniceanu a facut ceea ce, din cite stiu, nu mai facuse altul in literatura noastra de dupa al doilea razboi mondial: ne-a incurajat sa ne simtim cit voiam de liberi, sa experimentam, sa sfidam si – cu multa, indelunga si diplomatica rabdare – sa ne impunem. Aproape douazeci de ani, Domnul Profesor a reprezentat competenta activa si productiva de care aveam nevoie pentru a crede in puterea scriiturii noastre, in ciuda circumstantelor. Desant ’83 a fost prima incununare a acestui exercitiu superior de competenta. Iar cartile ulterioare ale unora dintre cei care au trecut pe la […]