Comunicat de susţinere pentru istoricul Marius Oprea
„Hotărîrea de Guvern are drept scop crearea unei noi feude în beneficiul apropiaţilor lui Traian Băsescu“
Asociaţiile, fundaţiile şi personalităţile semnatare ale acestui comunicat, care s-au implicat în lupta împotriva regimului comunist şi pentru construirea democraţiei în România, protestează împotriva tentativelor actualului regim Băsescu-Boc de a-şi subordona societatea civilă din România. Un prim pas îl constituie manevrele de eliminare a tuturor persoanelor care nu acceptă dictatul de la Cotroceni. În această politică s-a înscris şi Hotărîrea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 privind comasarea Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, INMER, şi a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, IICCR. Iniţial, s-a putut crede că e vorba doar de o măsură menită să aducă o (derizorie) economie la buget, în realitate este o tentativă de eliminare a preşedintelui IICCR, istoricul Marius Oprea. Această intenţie a mobilizat opinia publică din ţară şi din străinătate, care a reacţionat energic în susţinerea istoricului Marius Oprea, reputat conducător al IICCR, la conducerea noii instituţii. Azi se dovedeşte că doamnele Herta Müller, laureată a Premiului Nobel, Doina Cornea, cea mai cunoscută opozantă a regimului Ceauşescu, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, ca şi toate celelalte organizaţii civice şi personalităţi publice care s-au alăturat demersului lor suspectînd interese nemărturisite de grup, au avut dreptate. Toată această manevră avea drept scop crearea unei noi feude […]
Boc si patronul sau spiritual trebuie sa realizeze ca aceasta masura administrativa prin care incearca sa elimine pe omul care a facut ceva concret pentru demascarea atrocitatilor unui regim criminal, al caror reprezentanti acestia mai sunt inca, este o greseala capitala. Acest lucru le poate fi amandurora fatal. Revolta societatii civile, a oamenilor din aceasta tara care mai au inca capul pe umeri si spinarea dreapta, va fi pe scara larga, depasind consecintele crizei economice. Nu se poate ca uu fost spion comunist si un fost activist al miscarii comuniste de tineret sa dea o asemenea lovitura impotriva democratiei si a celor care au suferit cu adevarat in aceasta tara. Asemenea marsavii puse la cale de niste oameni care nu au inteles inca ca tara nu este mosia lor, nu trebuie lasate sa se intample. Acest guvern mediocru, compus din elemente tradatoare si antiromanesti, nu mai trebuie lasat sa-si bata joc de aceasta tara.