Consideratii tirzii

In 1975 am publicat, la Editura Dacia, o Introducere in Psihoterapie. Cautam sa ofer o definitie a psihoterapiei. Iata cum suna: „Psihoterapia este acel ansamblu de procedee psihologice prin care terapeutul […] incearca sa diminueze vointa de-a suferi a pacientului […] favorizind in mod secundar vointa lui de-a se bucura, domina si poseda“. Au trecut atitia ani de cind am scris aceste rinduri. Trebuie sa fac o dubla marturisire: pe de o parte, practica mea de patruzeci de ani ma face sa confirm formularea exprimata; regret ca imprejurarile vietii, pe de o parte, si lipsa mea de consecventa, pe de alta, m-au impiedicat sa aprofundez ideea. Meritul ei este acela ca lasa in umbra eventualul efect simptomatic al psihoterapiei. De asemenea, nu acorda importanta acelei ipotetice transformari a personalitatii pe care ortodoxia psihanalitica o doreste ca scop ultim al psihanalizei. Dimpotriva, asa cum aratam in rindurile care urmau, punctul de impact principal al psihoterapiei – si locul psihic in care intilneste cea mai mare rezistenta, as adauga azi – este „masochismul moral“, acea manifestare a pulsiunii de moarte (pulsiune lucrind in intuneric, secret) care se opune plenitudinii vietii. Mai mult decit o lucrare vindecatoare in sensul strict medical, psihoterapia vizeaza […]