Consiliul de Administraţie al TVR – demis, Claudiu Săftoiu – demisionat
În ultimele zile, TVR a fost din nou în centrul atenţiei prin „parteneriatul“ încheiat cu Ministerul Agriculturii şi prin difuzarea unui colind antisemit pe TVR3
Raportul de activitate al SRTV pe 2012 a fost respins, marţi, 10 decembrie, de plenul Parlamentului, ceea ce implică demiterea Consiliului de administraţie al televiziunii publice. Raportul de activitate al SRTv pe 2012 a fost respins cu 21 de voturi „pentru“, 262 voturi „împotrivă“ şi 10 abţineri. Preşedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că, în urma votului, Consiliul de administraţie al TVR a fost demis. Tot marţi, Claudiu Săftoiu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR la Birourile permanente ale Parlamentului, cerînd însă menţinerea funcţionării actualului Consiliu de Administraţie (CA) al televiziunii publice. Potrivit Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, în fiecare an, Televiziunea şi Radioul Publice trebuie să depună la Parlament, până în data de 15 aprilie, rapoartele de activitate. Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a Consiliului de administraţie respectiv.(dupa Mediafax) TVR şi ministerul Agriculturii au încheiat un „parteneriat“, care încalcă regulile unei televiziuni publice în serviciul telespectatorului, devenind o televiziune guvernamentală. Despre cum a ajuns TVR3 să încalce misiunea de serviciu public, o opinie de Cătălin Tolontan. AICI. Tot la TVR 3, cu ocazia relansării postului de televiziune, […]