Consorțiul „Universitaria“ cere demiterea lui Șerban Valeca, ministrul Cercetării și Inovării

Motivele sînt expuse într-o scrisoare deschisă adresată premierului Sorin Grindeanu

  • Recomandă articolul
Stimate domnule Prim-Ministru, Consorțiul „Universitaria“ reunește cele mai reprezentative instituții de învățămînt superior din România: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București. Analizele scientometrice realizate recent evidențiază faptul că universitățile din Consorțiu dețin, însumat, cea mai bogată și performantă activitate de cercetare din România. La doar cîteva luni de la instalarea noului cabinet, ne vedem nevoiți să vă semnalăm cîteva situații flagrante care pun în pericol integritatea sistemului național de cercetare și pe care vi le prezentăm mai jos. Odată cu instalarea ministrului Cercetării și Inovării, domnul Șerban Valeca, au fost desființate toate consiliile consultative cu atribuții în cercetare și care, prin noua structură guvernamentală, au fost preluate de Ministerul Cercetării și Inovării. Este important de știut că procesul de constituire a acestor consilii a fost coordonat în 2016 de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și a cuprins etape consolidate prin intermediul unui dialog continuu cu mediul de cercetare din țară și din diaspora. Astfel, consiliile numite în 2016 au asigurat nu doar reprezentativitatea sistemului de cercetare, în întreg ansamblul său, ci și respectarea unor standarde profesionale și morale ridicate, în corelare […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.