Constantin Noica şi Nae Ionescu sau de la indiferenţă la admiraţie
- 10-09-2008
- Nr. 440
-
Florian ROATIȘ
- FILOZOFIE
- 0 Comentarii
Laura Pamfil Noica necunoscut. De la uitarea fiinţei la reamintirea ei Editura Biblioteca Apostrof şi Casa Cărţii de Ştiinţă, Colecţia „Filosofie românească“, Cluj-Napoca, 2007, 288 p. Dacă în perioada antedecembristă, dincolo de zecile de articole de întîmpinare a cărţilor publicate, singurul studiu mai întins despre opera lui Constantin Noica a fost acela al prietenului său Alexandru Paleologu1, după 1989, filozoful de la Păltiniş s-a aflat în atenţia nu numai a exegeţilor, ci şi a întregii lumi culturale româneşti. Cum era şi firesc, iniţial a prevalat abordarea biografiei acestuia, ocultată sau doar parţial „livrată“ înainte, precum şi a biografiei celorlalţi colegi de generaţie, în frunte cu mentorul lor adulat. Apoi, au apărut – pe lîngă studii consistente – cărţile semnate de Isabela Vasiliu-Scraba, Ion Dur (două cărţi), Ion Hirghiduş, Ion Ianoşi, Ion Militaru, Alexandra Laignel-Lavastine, Cornel Moraru, Florica şi Marin Diaconu, Andrei-Dragoş Giulea, Oana-Magdalena Gherman, Sorin Lavric (două cărţi) şi Laura Pamfil. Cartea acesteia din urmă – Noica necunoscut. De la uitarea fiinţei la reamintirea ei – mi se pare a fi cea mai comprehensivă şi penetrantă introducere în ontologia noiciană din cîte s-au publicat pînă acum. Faptul nu surprinde, căci tînăra exegetă este o bună cunoscătoare a lui Heidegger: […]