Contra politicului

Trilogia lui Esteve Soler – Contra democraţiei, Contra iubirii,Contra progresului – are un succes cu totul remarcabil în România: în ultimul an, primul text a fost montat de Alexandru Dajiba la secţia Germană a Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu, şi acum, la Odeonul bucureştean, cea dea doua – de Radu Alexandru Nica la Naţionalul din Tîrgu-Mureş, cea de-a treia – de Bobi Pricop, la Bulandra, şi de Reinhold Tritscher, la secţia Germană de la Sibiu (şi s-ar putea să mai fie şi altele). O aderenţă absolut specială – mai ales pentru piese cu mize critice sociopolitic, nu tocmai materialul preferat al teatrelor de repertoriu locale. M-aş hazarda să spun că o cheie pentru fenomenul în cauză stă exact în opţiunea lui Dabija pentru Contra democraţiei: există puţini oameni în spectacolul de la noi cu o „ureche“ atît de bună ca el pentru teatrul absurdului, şi asta e ceea ce decelează Alexandru Dabija în piesa lui Soler. Dramaturgia absurdului ţine de corpusul estetic al mainstream-ului românesc, e percepută ca ţinînd de un fel de specific naţional, există o deschidere evidentă pentru astfel de texte în orizontul de aşteptare al spectatorilor, ca şi al artiştilor şi managerilor de teatru. E evident, de […]