Controverse în jurul Premiului Naţional „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, 2015
- 21-01-2015
- Nr. 756
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 3 Comentarii
Decernarea Premiului „Mihai Eminescu“, săptămîna trecută, vicepreşedintelui USR, Gabriel Chifu, a stîrnit o veritabilă furtună în mediul cultural românesc. Decizia juriului (din care au făcut parte: Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban), prezidat de preşedintele USR, criticul Nicolae Manolescu, a suscitat numeroase controverse în rîndul scriitorilor români din generaţii diferite. Dincolo de discuţia despre valoarea estetică a operei poetice a lui Gabriel Chifu – discuţie necesară, care exclude însă, din start, sentinţele de orice fel –, tema reală a dezbaterii publice este una care ţine, credem, de etica demersului intelectual. Căci nu-l poţi premia, în calitate de preşedinte al USR, pe vicepreşedintele aceleiaşi asociaţii. Este o situaţie de incompatibilitate etică, iar reacţia ulterioară a criticului Nicolae Manolescu, vizibil deranjat de protestul semnat de mai mulţi scriitori, dezvăluie o mentalitate feudală, surprinzătoare la un autor ale cărui cărţi reprezintă ceva în cultura română. Publicăm, în paginile următoare, atît scrisoarea de protest, cît şi două texte ce poartă semnătura criticului şi teoreticianului Mircea Martin, membru al juriului: Laudatio pentru Gabriel Chifu şi o precizare-răspuns la întrebările formulate în scrisoarea de protest. Nominalizaţii ediţiei 2015 au fost: Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel […]
Gregare grohotişuri în jur de grohăieli.
De jur împrejurul nostru injurii în juriul din împrejurul împrejmuirilor prilejuite de-un „premiu”
nu al poeziei ci al poetului funcţionar azi la uniunea scriitorilor trebăluind în jur pentru binele
împrejurimilor devastate de cataclismele jumulirilor rolurilor importante în vîlva ogrăzii cu junici şi găini curci raţe gîşte şi alte late meandre tocmite-n oborul cărţilor teoretice de tot felul filosoficos-pisihalalanalitice şi economic prestigioase doldora de cultură şi cunoştinţe-ştiinţe, degeaba. DECI :
Nu mînjiţi POEŢII cu premii şi-ofrande, lăsaţi-i liberi să se perinde perorînd în Vînt Versurile.
Cu cît întrebări de-astea-s aduse în ochii şi-auzul mulţimii, cu-atît POEZIA este UNICA neînţeleasă
SALVARE !
Câteva reflecții în marginea celei mai serioase dispute scriitoricești de după 1989: istorico-literar, este un episod din universal-eternizata ,,la Querelle des Anciens et des Modernes”; antropologic, confirmă unele ipoteze pesimiste ale lui R. Girard și E. Morin; estetic, legitimează ,,est-etica” Monicăi Lovinescu; pedagogic, oferă argumente pentru considerarea acestui domeniu ca gen literar și practică artistică, mai degrabă decât disciplină științifică; psihologic, arată încă o dată că motivația este mai importantă decât vocația; sociologic, furnizează un studiu de caz pentru fenomenologia prestigiului și a succesului; politologic, accentuează mai degrabă asupra genului proxim din definiția aristotelică a omului; economic, ilustrează dinamismul de pe piața bunurilor simbolice; filosofic, evidențiază ceva din dihotomia contemplație-acțiune; uman, marchează clar-obscurul ,,trestiei gânditoare” ș.a.m.d. În cazul polemicilor literare predecembriste, libertatea precară așeza, paradoxal, o aură de eroism, de tensiune sufletească excepțională asupra competitorilor, îndreptățiți sau nu, în absolut, în cele pe care le susțineau. Multe dintre cele care se petrec în deplina libertate postdecembristă confirmă ipoteza demitizării, a desacralizării, a dezintelectualizării lumii. Urâțenia sau frumusețea din jur ni se datorează tuturor, fiecăruia proporțional cu gradul de înzestrare spirituală. Unii i-ar spune situației actuale democrație; din păcate, aduce mai mult cu demon-crația. ,,La ce bun poeții în vremuri sărace?”
gasesc acest argument, scris p-acilea, ”doborator”.
La adresa preshedintelui juriului, caruia, de fapt, i se chiar adriseaza.
N-am nimic cu domnul Manolescu in afar de-ai aminti
exact ce se-aminteshte-n acest scurt articol.
Acum *ani* scriam ca a facut o mare gresheala stimatul (fara de gluma) matematician de la Iashi, nu-i mai retzin acuma numele, zau, dandu-i un premiu unui *student de-al lui* (un mediocru numit Ursuleanu) de vo 50000 dolari.
Ca, uite: imi veni la referat de publicare , la o revista *mare* (nu ca alea da pan RSR) da pa afara, o lucrare de-a unui amic. M-am recuzat & explicat de ce nu vreau s-o fac.
M-a tras de urechi editoru’ (un om pe care-l respectam nespus pana atuncea), spunandu-mi ca *nu e bine ce fac*, ca daca pa prietini nu-i ”ridici”, pa cine altcineva?
Iata ca *io* ma *opun*: statz’ voi, cu prieteniile/amicitziile voastre & *distrugetzi*, bai, ce-a mai ramas…
Nea Marin