Corespondenţă de la Festivalul de la Avignon. Teatru printre proteste
- 23-07-2014
- Nr. 732
-
Iulia POPOVICI
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 0 Comentarii
Ca să citez din chiar traducerea de la Solitaritate, la Avignon, spectacolul Gianinei Cărbunariu a fait un tabac (a avut mare succes). Are cronici bune, spectatori entuziaşti, iar faptul de a fi fost programat în a doua parte a Festivalului (opt reprezentaţii, între 19 şi 27 iulie) s-a dovedit un mare noroc. Prima săptămînă a unuia dintre cele mai mari şi importante festivaluri internaţionale de teatru din lume a fost teribil de dificilă pentru noua echipă – este primul an din mandatul de director al regizorului Olivier Py, venit la Avignon după ce a condus Théâtre de l’Odéon de la Paris. Perspectiva grevei intermitenţilor (artişti şi tehnicieni cu contracte pe perioadă limitată, al căror regim de asigurare socială tocmai e pe cale să se schimbe) a făcut ca mulţi dintre vizitatorii obişnuiţi să amîne decizia de a veni în Oraşul Papilor; la urma urmei, protestele intermitenţilor au anulat deja o ediţie a Festivalului de la Avignon, cea din 2003. Nu ştiu cum a făcut-o, însă Py a reuşit să convingă intermitenţii să facă un fel de grevă japoneză: spaţiile care susţin revendicările artiştilor şi tehnicienilor afişează un pătrat roşu, iar versiuni textile ale însemnului sînt disponibile tuturor celor care vor […]