Corneliu Coposu, inedit: „Emanciparea de sub frică“
- 13-12-2013
- Nr. 703
-
Marius OPREA
- ISTORIE RECENTĂ
- 1 Comentarii
Era în 20 august 1994; Corneliu Coposu, asaltat ca întotdeauna de pretendenţii unui guvern din umbră care aşa a şi rămas, mă aştepta şi şi-a privit într-o doară ceasul, fără a spune nimic: ajunsesem, ca niciodată, exact la timp. Fuma, deja scrumiera era pe jumătate plină, acele ţigări Kent albe şi lungi care au intrat, şi ele, în istorie. Lucram pe atunci ca reporter colaborator la Europa Liberă şi am propus redacţiei să fac acest interviu despre situaţia României din august 1944. Eu l-am făcut, dar politica postului de atunci (cel puţin aceea dictată redacţiei de la Bucureşti de directorul de programe Mircea Iorgulesu) a făcut ca din interviul transcris mai jos să fie difuzat mai puţin de un minut. S-au scris multe cărţi despre rolul istoric al Partidului Naţional Ţărănesc – acum dispărut, ca şi ultimul său mare preşedinte –, o vreme s-a vorbit mult şi despre domnul Coposu şi despre cît a suferit în universul concentraţionar comunist. Dar ceea ce mi-a rămas atunci în minte, în ora petrecută în acel birou de la sediul partidului, de pe strada Rosetti, tulburaţi din cînd în cînd de Nadia, secretara sa, pe care o concedia cu blîndeţe, ca şi pe numeroşii […]
shi chiar *binevenit*, pentru ca-i plin de informatzii de ”prima mana”, din ”subsol”.
Eu nu ma pot – desigur- pronuntza asupra veridicitatzii *tuturor amanuntelor* (ca-s nascut in ’56 abia).
L-am cunoscut pe Coposu shi pe Diaconescu (numero 2)
in 1992, la o masa la care stateam *chiar intre cei doi* – Coposu era in dreapta mea.
Le-am spus, celor doi – mda, urmau alegerile din *toamna* (era in Aprilie) ca politica lor e sortita eshecului. Le-am explicat motivele. Mi-au spus ca-s un prost, care habar nu are de politica. Am ”inghitzit-o”, cum nu, in toamna plecam din aeroportul din Bucureshti uitandu-ma la teveu, la ”discutzia finala” dintre Constantinescu & omu’ Moscovei…
Nu mi-a parut bine chiar deloc pentru ca avusesem dreptate. Mi-a chiar parut rau. Asta pentru ca, aceshti oameni *admirabili*, mai mult decat stimabili (cum e pa la moda chiar acuma), aveau o *una problema*: anume, ca erau *complet de-conectatzi* de Romania anului ’92.
E, desigur, de *chiar intzeles*. Ca, (multzimea, ma rog, *minoritatea*, dintre noi, care nu avea acces la informatziile *lor*), chiar credea ca Multzimea (aia cu M ”mare”, care chiar conteaza la vot) le va o ”trage” & de data aia.
Iar ei credeau ca daca ”baga” pan fatza pe Constantinescu (cu un discurs ‘telectualist, fara de carisma, care nu spunea mai nimic, nimanui) fac ce-a facut Iliescu, care bagase-n fatza o fatza ”pentru fete” (shi, desigur, & pentru ”fetele” da pan Vest – ma refer la P. Roman acuma).
Au dat chixu’, care se shtie, & *nu* pentru *doar patru ani*…
Romanu’ are-o vorba, care suna cam asha: ”la vremi noi, oameni noi”. Au greshit-o, cei care voiau de-a prezerva sistemu’, cu Iliescu, au greshit-o & ”ai noshtri”.
In sens *politic* scriu acum & *nu* in sens economic, pentru ca vechii *nu puteau sa gresheasca*.
Da’ lasa: ca vor mai scrie *muuultzi altzii* pe-aicea & va vor dumeri, poate, mai bine.
Numa’ fain &-un Craciun fericit tuturor,
Nea Marin