COSMOPOLIS. Cărţile-şi au soarta lor; banii, pe a noastră?

Au fost odată ca niciodată mulţi bani. Ca fraţii lor, erau obsesiv de reali şi alunecos de ideali; de basm, ei nu prea existau, dar se numeau credit (un soi de credo, cum a reieşit la cercetări). Creditul e şi promisiune, şi vinovăţie, iar cînd prima s-a umflat prea mult, s-a tăiat ochiul dracului ca în Cîinele andaluz al lui Buñuel/Dalí: adică s-a spart buba (the bubble burst), basmul s-a scurs din realitate în neant şi am rămas şi fără credit, şi cu banii luaţi. Asta se numeşte criză financiară şi istoria ei parcă seamănă cu aceea a primului război mondial, care s-a născut dintr-un senin întunecat şi s-a încheiat cînd Germania a cîştigat (militar) pierzînd (economic). Ca şi atunci, începutul e aiuritor, sfîrşitul şi mai şi, iar conţinutul – un declin continuu. Atunci a murit Europa veche şi, cu ea, Europa; acum, se pare, trecem de la Global 1 la Global 2. Atmosfera e înnegurată şi ziua de mîine – mai proastă decît cea de ieri: acestea sînt ingredientele cocktailului vremii. Dar vestea proastă nu e că Ei (stăpînii din umbră, conspiratorii americani, masoni, templari sau nucleari) ne-ar fi orchestrat toată această harababură; vestea cu adevărat proastă e că […]