COSMOPOLIS. Din Efes în Heraclit

Niciodat’ Egeea nu fu mai frumoasă: de oriunde te-ai apropia de el, Efesul tot acolo e, irepetabil. Asta, acum; pentru că, de pe coasta occidentală a Asiei Mici, unde poposise ca să fie, pe la anul o mie înainte de El, urbea s-a retras spre interior, către Turcia Asiei Mari. Geologii presupun că au năvălit olandezii tectonici, care au făcut pămînt din apă, amuţind gura rîului Cayster cu aluviuni. Dar, cum istoria marilor oraşe nu e lipsită de enigmaticele coincidenţe ale spiritului, presimt că Efesul s-a retras spre continent atunci cînd a văzut că istoria se pusese să porcăiască marea cu piraţi, care înfulecau din lumea veche mai abitir decît creştinii. Uscîndu-şi inutil ruinele la soare, oraşul şi-a păstrat însă iluzia de întregime, fără tam-tam şi fără lifting. Isarlîkul nu e departe. Spre sfîrşitul anilor ’70, niscai austrieci arheologici şi sinfonici au dat la iveală un cartier aşezat de o costişă, cu casele lipite una de alta, dar acum fără acoperişuri. De pe un eşafodaj de sticlă groasă, mergînd, poţi vedea dedesubt camerele, atriumurile, mozaicurile ori băile de piatră ale acelor case în care varii şi nu foarte bogaţi efesnici trăiseră de-o parte şi cealaltă a anului 1. Ciudat lucru: […]