COSMOPOLIS. Singurul poet

ON-LINE Povestea asta se-aude parcă pentru prima oară, de fiecare dată cînd e respusă. Lucrurile se schimbaseră în ţară: războiul trecuse, îi adusese pe alţii la putere şi aceştia întorseseră lucrurile cu susu-n jos. Cu mînă de fier, cu limbă de lemn, îi băgaseră în felurite închisori pe toţi supravieţuitorii rămaşi în ţară. Unul dintre deţinuţi publicase, înainte de a fi închis, un volum de versuri, versuri mediocre, o ştiau şi el, şi puţinii săi cititori. Poate că volumul fusese cap de acuzare, doar omul fusese condamnat politic; dar asta nimeni nu o mai ţine bine minte. În închisoare, nu i s-a dat (voie să aibă) creion şi hîrtie, aşa că, în primii ani, scriitorul s-a obişnuit cu nescrisul. I-o fi fost mai uşor aşa. După cîţiva ani, i-a venit un nou coleg de celulă. Ăsta, un sîrb liniştit, i-a spus că era intelectual, că predase literatură o vreme şi că îl băgaseră şi pe el tot pe motive politice. Şi-au povestit toate cele, pe îndelete, că aveau tot timpul din lume să vorbească. Din ce plictis rupt de nelinişte, poetului nostru i-a venit într-o zi o idee: ce-ar fi să-i ceară celuilalt să-l înveţe sîrba, nu de alta, dar, […]