COSMOPOLIS. Sydney în doi timpi
- 23-07-2009
- Nr. 484
-
Călin-Andrei MIHĂILESCU
- Rubrici
- 0 Comentarii
„Raped by rum and alien law“ (violat de rom şi de lege străină) sună logo-ul unui scriitor australian. Inscripţia se găseşte acolo unde apele şi uscatul se întîlnesc, şi nu prin mezalianţe mutuale, în buricul Sydney-ului. Locul se numeşte Circular Quay. Pe pavajul lui, amintind mai mult de daurite guri de canal decît de stelele dedicate actorilor etc. de pe Sunset Boulevard din Los Angeles, se înşiruie mici rotunduri dedicate autorilor faimoşi la antipozi. Ca să le vezi, trebuie să priveşti în jos; ca să le citeşti, te înclini pînă unde miopia şi respectul coincid. Nemărginită de uscat şi ape, plaja fiinţelor trecute se întinde fără saţ – loc comun celor ce sînt şi celor ce vor fi turişti. Ca încă o provocare de după incidentul Babel, Dumnezeu şi-a lăsat creaturile să-şi aşeze doar cîteva urbe pe guri de rai. Aşa s-au întocmit oraşele Istanbul, Capetown, San Francisco şi Sydney. Prin cel din urmă, geografia şi geometria se întîlnesc armonic în spiritul forţei ce ignoră fineţea. De aceea Sydney-ul e cel mai frumos oraş din lume. Frumuseţea lui e mai răpitoare decît o exprimă limba de lemn tocmai inovocată. E aşezat pe malurile dantelate ale golfului Sydney în care oceanul […]