Covorul roşu al revoluţiei

Cannes 61: din start aşteptam o ediţie post festum 60, străbătută de mahmureala de după o aniversare (iar pentru noi, „viaţa după Palme d’Or“, pentru a cita titlul unui interviu acordat de Cristian Mungiu, cel care a patronat Ziua Europei). Nu socotisem că, totuşi, mai era o aniversare pe Croazetă (şi nu numai): 40 de ediţii „Quinzaine des Réalisateurs“, însemnînd tot atîţia ani de la revoluţie. A lor.   Piciorul lui Truffaut, noaptea lui Boogie Parizianul „mai ’68“ a pus atunci steag roşu pe Sorbona şi a votat boicotarea festivalului, trimiţînd mai întîi o delegaţie revoluţionară de critici (dar în limuzină cu şofer), apoi nouvelle vague-iştii ce s-au atîrnat de draperii pentru a opri proiecţia cu Peppermint Frappé de Carlos Saura (reluat anul acesta în „Quinzaine“). Legenda uneia dintre fotografiile scoase acum din arhivă reda culoarea locală a bramburelii ce a domnit atunci în palat: „pe jos, Godard; pe umărul lui, piciorul lui Truffaut“. Rezultatul agitaţiei, pozitiv: Societatea regizorilor de film şi al său „contra-festival“, secţiunea „Quinzaine des Réalisateurs“ – fără fast, fără competiţie, cu mai mult curaj în selecţia de filme şi lansînd noi „autori“. Aceştia, din 1968 încoace, nu s-au numit doar Jarmusch, Scorsese sau Dardenne, ci şi […]