Creştinătatea în (post)modernitate

Recentele provocări adresate creştinătăţii româneşti de tragedia de la Clubul Colectiv mi-au readus în memorie o conferinţă susţinută de teologul iezuit Karl Rahner (1904-1984) la 1 octombrie 1954, la Köln. Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, Rahner – „cel mai mare potenţial teologic“ (Hans Urs von Balthasar) şi „cel mai mare teolog al secolului al XX-lea“ (Henri de Lubac) –, prezenta şi evalua teologic poziţia creştinilor în lumea modernă. Previziunile şi soluţiile pe care celebrul teolog le oferea, încă de pe atunci, lumii creştine occidentale – aflate sub asaltul extern al secularizării şi sub tentaţia internă a inadecvării la provocările modernităţii tîrzii – ar putea, sper, să ofere creştinătăţii româneşti contemporane un prilej de trezitoare reculegere şi de neamăgitoare cumpănire în vederea unei drepte făptuiri. Creştinătatea modernităţii se află în „situaţia de diaspora“. Aşa după cum evreii s-au risipit în lume, după dărîmarea Ierusalimului, şi au trăit ca minoritate etnică între neamuri, creştinii modernităţii trăiesc ca minoritate religioasă într-o lume secularizată. „Situaţia de diaspora“ anunţă, aşadar, trecerea de la o Biserică a maselor la o desacralizare în masă, de la o creştinătate majoritară la o minoritate creştină – cel puţin dacă ne referim la un creştinism […]