CREZ & CONSUM. Pe ambalaj, dragoste; pe etichetă, interes

Chestie de acum şaisprezece ani. Funcţionara Stării Civile ne încuraja să fixăm data căsătoriei în dimineaţa de 14 februarie: „Știţi, ziua de 14 e mai specială…“. Viitoarea mea soţie şi cu mine ne-am arătat miraţi (deşi ceva-ceva bănuiam…), aşa că funcţionara a continuat: „Atunci se sărbătoreşte Sfîntul Valentin. Ştiţi, în Occident este Ziua Îndrăgostiţilor…“. La pronunţarea cuvîntului Occident, ochii i-au licărit şi glasul i-a tremurat, cu ceva din emoţia general împărtăşită în anii ’90, cînd făgăduinţa occidentalizării ne anima încă speranţele. Era, fără îndoială, un moment de comunicare umană, informală şi neinstituţională. Doamna de la ghişeu ne făcea recomandarea aceea ca persoană civilizată, „citită“; necum din postura de amploaiat statal.   Am ascultat-o pe nănaşa noastră ocazională şi am rezervat data de 14 februarie. Ni se părea că e o zi specială, consacrată dacă nu de duhul unui patron incert (Cine e Valentin ăsta? Poate Rudolph Valentino… – gîndeam atunci), măcar de comuniunea afectivă a mii – chiar milioane! – de „occidentali“ care dedicau dragostei o ditamai sărbătoarea. Ştiu, aşadar, din proprie experienţă (ca şi soţia mea, de altfel) cum şi cît a evoluat semnificaţia socială a acestei zile, de la un an la altul; cum s-a schimbat gradual percepţia […]