Critic al propriei tradiţii
- 30-04-2014
- Nr. 720
-
Enrique KRAUZE
- Internaţional
- 2 Comentarii
Octavio Paz a fost frate mexican cu Albert Camus, Ignazio Silone, André Breton, George Orwell, Arthur Koestler, Daniel Bell, Irving Howe: oameni de stînga care au îndrăznit să critice propria lor tradiţie. Este bine cunoscut faptul că Paz a fost marxist în tinereţe. Deşi a respins realismul socialist, a denunţat Gulagul din URSS şi a menţinut distanţa faţă de Revoluţia cubaneză, Paz îşi va păstra mult timp credinţa în potenţialul unei revoluţii socialiste. Dar cînd Paz a citit, în 1974, Arhipelagul Gulag al lui Aleksandr Soljeniţîn (tocmai împlinea 60 de ani), el a fost complet dezamagit de ceea ce era „socialismul real“. „Acum ştim – a scris – că splendoarea care ni s-a părut un nou început nu era altceva decît un rug îmbibat de sînge… erorile noastre în această privinţă… au fost un păcat în vechiul sens al cuvîntului, ceva care afecta întreaga fiinţă.“ El îşi va folosi ultimii 24 de ani de viaţă pentru a se îndepărta de acest „păcat“. Generaţiile mai tinere ale stîngii mexicane nu au înţeles – nu au vrut să înţeleagă – motivele lui Paz. Dar explicaţia a fost una simplă. Paz lua o altă turnură ideologică, precum alţi intelectuali de marcă. La întoarcerea sa […]
din Occident au fost denumite de Lenin: „idioti utili” …
Si cand te gandesti ca asta a fost doar inceputul comunismului cand mai puteai sa crezi in ideile de stanga ! Dar au urmat Stalin, Dej, Ceausescu si altii, iar teroarea si crima au devenit „cutuma” in „Estul comunist” …
Structura psihologică a intelectualului angajat de stînga ramîne un interesant obiect de cercetare. O acută si frecvent justificată dar in același timp total neselectivă hipersensibilitate față de mizeria/suferința/nereușita în viață (reale sau percepute ca atare) a altora combinată cu o totală lipsă de acceptare a responsabilității individuale (determinism social/de clasă împins la extrem), o rigiditate de gîndire fortificată de narcisism intelectual și afectiv dublat frecvent de lipsă de umor și de un antiamericanism frizînd iraționalul – iată portretul robot. Nume mari ca cele citate aici au reușit să se desprindă de Fata Morgana a comunismului (transformată in ziua de azi in Occident în varianta intelectualo-liberală) dar o majoritate ramîne contribuind volens-nolens la destrămarea civilizației vestice. Căci, mutatis mutandis, ne îndreptăm spre anul 476. Lecturi recomandate: Political Pilgrims (Paul Hollander), Thinking the Twentieth Century (Tony Judt)