CRITICA DE TEATRU LA VIRSTA CRIZEI

In toamna anului trecut, la Teatrul National din Cluj avea loc un prim Colocviu al criticilor de teatru din Romania. O a doua editie, a carei tema principala e Etica criticului, e asteptata pentru sfirsitul lui septembrie 2005, iar in curind vor trebui organizate si noile alegeri ale Biroului Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT) – sectia romana. Cu toate acestea, desi exista o uniune profesionala si in ciuda faptului ca numarul comentatorilor de spectacol e, la noi, mai mult decit respectabil, aproape fiecare revista culturala si cotidian national ori regional acordind spatii vaste teatrului, comentatorul/cronicarul/criticul e o figura mai degraba incerta, in egala masura ca institutie de validare estetica si ca participant, formal sau nu, in „jocurile“ din mediul artistic. Cit despre critica in sine, ea e privita mai degraba ca fiind feminina (nu pentru ca majoritatea celor care scriu despre arta spectacolului sint femei; discursul criticii de teatru in sine, indiferent de genul practicantului, e unul predominant feminin, umoral, pasional si, in general, impresionist), partinitoare, sectanta, facuta de oameni care nu stiu cum se face teatrul si fara criterii transparente. Comunitatea cronicarilor e divizata iremediabil, iar comunicarea cu artistii, care nu-i prea crediteaza –, ca si inexistenta. […]