Critica, o formă de artă

Uriașul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieș, depășind mia de pagini format mare, are aparența unei întreprinderi monstruoase și hotărît neadecvate mediului cultural autohton, cu totul în afara vremurilor grăbite de azi, nu doar de aici, ci și de oriunde din lume. Pe cine ar putea interesa un studiu de aproape două ori mai mare decît însuși amplul roman al lui James Joyce, în vremea rețelelor sociale și a lecturilor pe diagonală? Unde să găsești la noi cititorul specializat și tobă de carte care să înfrunte o carte pretențioasă, ce-ți rupe mîna și-ți cere două săptămîni întregi din viață? Și cum și-ar afla locul în cultura română un astfel de studiu, atît de străin, de departe de spiritul și preocupările culturii noastre? Am privit spre arătarea tipografică cu mult scepticism. Nu era numai al meu scepticismul, era și al autorului și, încă mai mult, al tuturor celor din jurul său, ce aflau la răstimpuri, tot mai descurajați, că manuscrisul depășise, iată, cîteva sute de pagini, că trecuse apoi și de pragul psihologic de o mie de pagini și că nu s-a oprit, miracol, decît după cele peste o mie două sute de pagini dactilo remise Editurii Polirom, pusă și […]