Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Criticilor mei
- 19-03-2015
- Nr. 764
-
Nora IUGA
- OPINII
- 1 Comentarii
Am aflat de o anchetă foarte interesantă, care porneşte de la incitanta întrebare a criticului Al. Cistelecan: „La ce bun critica literară, acum?“, anchetă ce urmează să se publice în revista Discobolul. Am simţit brusc că un organ necunoscut care durea de mult – pare un disconfort generalizat, fiindcă e greu de localizat – a explodat brusc, iar hemoragia nu mai poate fi oprită. În această situaţie, le cer iertare celor de la Discobolul, care, fără voia lor, mi-au produs o asemenea tulburare şi mărturisesc că secreţia, pe care aş fi vrut s-o ascund, s-a acumulat într-un timp îndelungat, ceea ce o face atît de organic-personală, încît ar fi impudică într-o anchetă. E vorba de starea poeziei. E vorba de viaţa mea, înţelegeţi. E vorba de cei puţini, adevăraţii, care n-au nimic altceva pe lume de la care să aştepte dreptate, nici măcar procurori, doar apeluri şi liste pe care 70 de semnături stau în poziţie de tragere împotriva altor 70 de semnături pentru dărîmarea unei redute. Nu vă închipuiţi că revolta împotriva acelui timbru literar m-a adus în pragul unui delirium tremens. La ora 9.00, ceaşca de cafea se va afla în continuare lîngă maşina de scris. Dar am […]
Am crezut, o vreme, ca unii mai (a)vizati s-or itsi, or veni; pesemne ca au si venit, daca nu mai vin. Pe mine insemnarile de mai sus m-au, nu stiu daca sa zic:inspirat, cu sigurantsa, insa, energizat. Din nefericire, asta inseamna ca s-ar putea s-o lungesc, ceea ce contravine total religiei mele (oarecum supreme) , Lenea. Ma reconforteaza sa vad ca doamna Nora Iuga (carea, cu unele idei, se mai intimpla sa ma asupreasca), se zbate, dezbate, combate si ca are si chef si verva s-o faca. (Nu stiu de ce, imi aduc aminte de o matusa, ajunsa la “virsta de aur” care spunea ca n-ar supara-o, citusi de putin, dac-ar auzi ca I se zice “baba” si ca, in schimb, s-ar minia foc sa fie facuta “băboi” “Atunci as muşca si as arata ca nu mi-au ramas degeaba dintsii –dintsii, nu proteza- in gura.”Acuma, ii era usor sa nu se supere, inca de cind abia prinsese a vorbi, toti adultii din juru-i ei se minunau de ce putea spune si-i ziceau ca-i “sfatoasa ca o baba”. Si Baba i-a ramas numele printre apropiati, in momente de delicatetse i se mai spunea Beba. N-am intseles niciodata malitsia asta, ea, saraca, avea un nume cald si frumos ca o mangaiere, si doar administratia i l-a folosit; o alta mare nedreptate la cite i-a fost dat sa sufere).
De-aci inainte totul va avea legatura cu poezia (doamnei Nora Iuga)
S-a nimerit odata sa ma aflu intr-o conversatie foarte placuta, din cauza de interlocutor, legata tocmai de Poezie, de lectura ei, printre altele. De ce, cum, cind, cu ce O citim?. La ultima intrebare , partea “adversa” a venit cu un raspuns care mi s-a parut “suspect”, dar cam atit. Partea suspecta se incheia cam asa: ” Cu un aparat numit fatsa nevazuta a Lunii”… M-a surprins placut formularea si m-am lasat luat de un mic delir de originalitate, ca sa nu ramin dator, si am continuat :”Desi, daca e sa aleg cu CINE, as zice: cu Fata nevazuta a Lunii. Pentru ca serenissima, selenara, glaciala are o fata , o fiica. Da, desigur o aventura, si stiu si cu cine: cu the Man in the Moon , un donjuan care mai are niste fiice din(tre) flori: the man-in-the-moon marigolds (ce pe neaoseste se talmaceste, cu frumsetse, “craitse”)…
Kritikos-ul (ma abtsin sa folosesc forma plurala) are prin natura (prin cea etimologica, cu sigurantsa) rolul de a separa, discerne decisiv; dar daca raminem doar la asemenea temeiuri, si calaul lui Thomas More (or al Annei Boleyn, for that matter) a separat decisiv (trup de cap)…, a fost un kritikos. “Nu va bateti cu argatii, cu slugile, bateti-va cu stapinii! ” indemna oarecind filosoful. Am sa fiu marinimos, chiar foarte, cu criticii: nu-s argati, nu-s slugi. Poate, doar, servi(tori) si-atunci le suna, mutatis mutandis, enescianul “Nu va serviti de Poezie, serviti-o!”. Ba mai mult as zice ca sint, in ACEST sens, ministri, ori, mai mult, ministrantsi. Ministrantul, insa, e doar ajutorul sacerdotului, al celuia care oficiaza Tainele. Se poate veni cu , poate, justificata remarca: “da, dar sint sacerdoti si sacerdoti…” Cu sigurantsa. Insa asta nu anuleaza Taina.
Doamna Nora Iuga va fi stiind ca sufletul dinsei nu vorbeste englezeste; poate nu va fi atit de surprinsa sa afle ca engleza vorbeste sufletul/ui dinsei (suflet ca limba, in prima instantsa). Asa se face ca la un sfirsit de martisor (care-i doar un inceput), engleza ii dedica, à titre personnel, a Concerto for violet/s and orchidstra.
Cu ce citim Poezia? Cu inteligentsa nu, cu sensibilitatea nici atit…Am fost, insa, intotdeauna, foarte miscat (si mingaiet) sa am cu cine citi Poezia.