Cronica la mina a doua

Cind am vazut prima oara camasile lui Nicu Ilie, am pus o intrebare nefericita: de ce camasi? Artistul a inceput sa explice ca asa si-asa, ca pentru el camasile sint ca niste prajituri, ca e un mod de exprimare personal etc. Pe urma m-am gindit ca seman cu un reporter de mina a doua trimis sa ia interviu unei trupe de muzica. De ce „Holograf“? De ce „Ura de dupa usa“? De ce „Fratii Petreus“? Pui intrebarea – si respectivii incep sa-ti explice din politete, plictisiti de o abordare atit de anosta. Adevarul e ca o data ce incepi astfel nu te mai poti redresa, si trebuie sa incerci prin orice mijloace sa salvezi aparentele. Discutia a decurs cum a decurs si am uitat-o aproape imediat. Pe urma mi-am pus cenusa in cap si am recunoscut ca am dat-o in bara. N-are nici o importanta de ce a pictat Nicu Ilie camasi si le-a expus la galeria H’art, nu e relevanta explicatia lui si nici n-ar putea sa fie relevanta. Ceea ce conteaza e receptarea mea ca spectator, interpretarea pe care o dau eu imaginilor. Curatorul expozitiei, Dan Popescu, avertizeaza in prezentarea sa ca orice proza cu intentii explicative risca […]