CRONICA TV. In flagrant delir

„Televiziunea e foarte educativa – cum dau peste o emisiune, cum ma duc in alta camera si citesc o carte“, a spus cindva Groucho Marx. De aici a inceput licitatia. Asa s-au prins in hora hazului o multime de oameni cu ardei pe limba, care in ciuda accentelor critice si-au recunoscut dependenta de drogul ecranului. A fost nevoie de un spirit fin ca al lui C. P. Scott pentru ca lumea sa afle ca „televiziunea nu are cum sa aduca nimic bun. Cuvintul este pe jumatate grecesc, pe jumatate latinesc.“ A fost nevoie de pragmatismul cinic si sec al lui Noel Coward ca sa ne dam seama ca „la televizor trebuie sa apari, nu sa te uiti“. A fost nevoie de o vorba a lui Samuel Goldwyn – „O sa cred in televiziunea color cind o s-o vad negru pe alb“ – ca sa descoperim vehementa umorului involuntar. In fine, a fost nevoie de scrisnetul lui Woody Allen – „La Los Angeles gunoiul nu se arunca. Din el se fac show-uri de televiziune“ – ca sa rostim cu voce tare un adevar pe care il susuram cind nu ne-aude nimeni: ne repugna mizeriile de pe ecran, dar cum raminem singuri […]