Cronica unei lumi dispărute

Cu volumele publicate înainte de 1989 (în ordine cronologică: Drumul egal al fiecărei zile – roman, 1975; Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă – povestiri, 1979; Dimineaţă pierdută – roman, 1984; Vară-primăvară – povestiri, 1989), Gabriela Adameşteanu părea să-şi fi dat întreaga măsură a talentului său extraordinar, de prozator înnăscut, capabil să plăsmuiască personaje vii, memorabile, şi să construiască o naraţiune captivantă la culme cu minimum de mijloace. O proză în care psihologicul, descifrat în cheie autenticist-comportamentistă, dar fără travaliu analitic şi fără cazuistica specifică literaturii de introspecţie, se deschide către istoric şi social, într-o formă de artă obiectivă, sintetică şi cuprinzătoare.   Gabriela ADAMEŞTEANU, Provizorat, Editura Polirom, Colecţia „Fiction Ltd.“, Bucureşti 2010, 448 p.   Capodopera rămîne, cu siguranţă, Dimineaţă pierdută, dar ar fi o greşală să ignorăm celelalte cărţi ale autoarei, proiectate ca piese distincte ale unei singure „opere“-palimpsest, ce reclamă lectura integratoare, în monadă. În consecinţă, impresia de monotonie generată de reiterarea unui mănunchi restrîns de „teme“ şi „idei“ obsesive, într-o unică gamă stilistică, îşi găseşte justificarea deplină abia ca „ecou“ al unei poetici vădit anticalofile, mizînd atît pe reabilitarea firescului şi a banalităţii (banalitatea, spunea un scriitor celebru cîndva, e o formă de modestie a inexprimabilului), cît […]